Bilanț COVID-19, București, 27 iunie | Niciun caz nou de coronavirus în Capitală

27 iun. 2021
123 Afișari
Bilanț COVID-19, București, 27 iunie | Niciun caz nou de coronavirus în Capitală

Bilanț COVID-19, 27 iunie. 46 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS – CoV – 2. În București nu au fost înregistrate cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit ultimelor informații oficiale transmise de Grupul de Comunicare Strategică.

Covid-19 România, bilanț 27 iunie

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 27 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.630 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 46 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În București nu au fost înregistrate cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore.

Teste prelucrate

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.311.675 de teste RT-PCR și 1.427.164 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.791 de teste RT-PCR (2.858 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.933 la cerere) și 7.672 de teste rapide antigenice.

Care este situația la ATI

Bilanț COVID-19, București, 27 iunie | 92 de persoane internate la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 522. Dintre acestea, 92 sunt internate la ATI.

Decese raportate

Până astăzi, 33.253 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.06.2021 (10:00) – 27.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 76 de decese (48 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Maramureș, Mureș, Prahova și Municipiul București.

71 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 1 dintre acestea s-a produs în luna august 2020, 2 în noiembrie 2020, 8 în decembrie 2020, 15 în ianuarie 2021, 5 în februarie 2021, 6 în martie 2021, 32 în aprilie 2021 și 2 în mai 2021 în județele Maramureș, Mureș și Municipiul București.

Dintre cele 76 de decese, 7 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Persoane aflate în izolare

Pe teritoriul României, 1.888 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 837 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.791 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 39 de persoane.

Rata infectării

Bilanț COVID-19, București, 27 iunie | Niciun caz nou de coronavirus în Capitală

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Cookies