Bilanț COVID-19 București, 14 martie. Număr ridicat de cazuri în Capitală în weekend, situația la ATI este teribilă

14 mart. 2021
105 Afișari
Bilanț COVID-19 București, 14 martie. Număr ridicat de cazuri în Capitală în weekend, situația la ATI este teribilă

Bilanț COVID-19 București, 14 martie. Număr ridicat de cazuri în Capitală în weekend, conform ultimelor informări oficiale. Mai mult, situația la ATI pare să fie pur și simplu teribilă.

Conform ultimei informări, în București s-au infectat 1179 de persoane în ultimele 24 de ore, iar indicele de incidență a ajuns la 3,98

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis cel mai recent bilanț al cazurilor de coronavirus în România. Conform specialiștilor, acestea sunt cifrele de noi contaminări și decese la nivel național. Până astăzi, 14 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 859.709 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

783.642 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.383 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Decese

Până astăzi, 21.483 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 13.03.2021 (10:00) – 14.03.2021 (10:00) au fost raportate 44 de decese (28 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă  50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

ATI s-a umplut din nou

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.829. Dintre acestea, 1.232 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.328.098 de teste RT-PCR și 434.247 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.192 de teste RT-PCR (8.599 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.593 la cerere) și 5.343 de teste rapide antigenice.

Cookies