Big Brother la Naţional Arena pentru finala Europa League

de:
08 mai 2012
0 afișări
Big Brother la Naţional Arena pentru finala Europa League

Tot ce mişcă pe străzile din Capitală va fi monitorizat într-un centru de comandă, cu ocazia finalei UEFA. Și pe stadion circa 300 de camere vor înregistra non-stop ce fac spectatorii. Înainte şi după meci, pe toate străzile din Sectorul 2, suporterii români, dar şi cei spanioli vor fi supravegheaţi cu 90 de camere video, transmite Primăria Sectorului 2.

Toate aceste camere vor fi amplasate în 31 de intersecţii şi vor monitoriza permanent, în ziua finalei, toate arterele de circulaţie pe care se vor deplasa suporterii celor două echipe.

„La finalul meciului vor fi monitorizate cu mare atenţie, atît de camerele video, cît şi de patrulele Poliţiei Locale ale primăriei, fluxurile de suporteri care vor pleca de la stadion, pentru a interveni de urgenţă în cazul în care vor exista tulburări ale ordinii publice”, au anunţat reprezentanţii Primăriei.

Imaginile vor fi transmise şi instituţiilor care asigură ordinea la finală pentru asigurarea măsurilor necesare. Pentru eveniment a fost suplimentat şi efectivul de forţe de ordine. Circa 5.000 de lucrători din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor vor fi în gardă pentru a preveni eventualele incidente neplăcute în Bucureşti.

Cookies