Biblia din STB, cu domnul care îi spune povești lui Dumnezeu în autobuzul 484

Iarna pare cel mai bun anotimp pentru drumuri cu STB-ul pline de învățăminte. De la idile adolescentine la probleme cu zăpada și tehnologia, ba chiar și la dileme legate de Dumnezeu, totul se discută între două sau mai multe stații.

🚌 Pe linia 226, două liceene au de pus punctul pe i într-o chestiune
– Toată lumea adora relația ei cu Luca, fiindcă era stabilă, și ea s-a luat după turmă!
– Exact! Le auzea pe panaramele alealalte că fac, că dreg, și-a vrut să se simtă și ea, vezi Doamne, liberă. S-a simțit liberă și s-a transformat într-o jigodie!
– Anturaj de nimic, dar altul n-a avut niciodată!

🚌 STB-ul e varianta cea mai bună pentru zilele în care vremea se-arată neprietenoasă. Bărbatul de cam 35 de ani, înfofolit ca un copil trimis la derdeluș, i se plânge la telefon unui amic: „Bă, la tine patinează mașina? A mea face ca toți dracii, degeaba am pus cauciucurile de iarnă! Și nu-s tocite, ești nebun?! Dacă trec de 40/oră, nu mă mai opresc! Dacă piști frâna, o iau târâș! Eu am zis că mai dezumflu cauciurile puțin pe față. Nu mai râdeee!!!”.

🚌 Femeia e la capătul răbdării. Convorbirea o obosește fiindcă, din motive neelucidate, nu se poate înțelege cu interlocutorul:
„Ce se întâmplă cu telefonul? Nu-i de la mine, e de la tine! Așa! Cu rețeta aia, să mergi cu ea, să modifice și la mine! Că mie mi-a dat-o înapoi! Nu plec, mă, unde să plec?! Aștept! AB-SO-LUT-DE-LOC-NU-TE-A-UD!”.

🚌Călătorul e calm, senin și pus pe vorbă. Pe ton egal, îi povestește colegului de scaun de pe linia 484 lucruri de mirare:
– Am vorbit cu preoți. M-am jucat puțin cu ei, i-am întrebat cine Dumnezeu pentru ei, ce face ei la biserică? Mi-a zis că se roagă. Am zis:
– Ești copil sau adult?
– Adult, domnule!
– Nu e bine!
– De ce?
– Cum poți tu să educi oamenii ăia care vine la tine la biserică, dacă tu te rogi și ei se roagă, da’ niciunul dintre voi nu e copil? Doar un copil are voie să se ducă la maică-sa și la taică-su în casă, în biserică, și să-i ceară ceva! Voi, care sunteți adulți, ce mai cereți la părinți, nu vă e rușine?
(Bărbatul face o pauză de efect)
Cam așa funcționează viața: ei pe Dumnezeu îl consideră duhu’ din lampa lui Aladin. Se duc la el doar să-i ceară câte ceva. „Dar i-am și mulțumit, să știți!”. Mai contează? I-au învățat pe ceilalți greșit, dar nici măcar nu-și dau seama. Eu, când mă duc la biserică, mă duc să-i mulțumesc lui Dumnezeu. Dacă e să aleg între a mă ruga și a-i spune o poveste frumoasă, aleg să-i spun o poveste frumoasă.

Atâta timp cât omul greșește, oricine ar fi el, în fața părinților lui pământești, lasă capul jos, de rușine. Cu cât greșești mai mult în fața lui Dumnezeu, lași capul din ce în ce mai jos, până ajungi cu el la pământ. Am citit aproximativ toate religiile lumii, am fost în Etiopia, am vrut să merg pe drumul lui Iisus să văd ce-a făcut de la vârsta de 12 ani la 30. Palestina, Israel, Egipt. Nu l-am căutat pe Dumnezeu! Pentru că, dacă Dumnezeu ar exista în carne și oase pe undeva, ăștia l-ar omorî, dacă nu le-ar îndeplini dorințele alea pentru care se roagă. N-ar mai munci niciunul!

Mai multe cronici STB, mai jos:

• Cum am trădat STB-ul din cauza nămeților și am aterizat într-un univers paralel, în care mă aștepta o combinație de cefe late și jazz
• “Universitatea STB”, cu doi puști extra simpatici în autobuzul transformat amfiteatru. Lecții gratuite de social media și cosmetică, plus consultații financiare