Bestialul artist cu chitara de pe linia 41, un puști senzațional în autobuzul 168 și Luceafărul împiedicat, dar eficient în STB

21 iul. 2022
6863 Afișari
Bestialul artist cu chitara de pe linia 41, un puști senzațional în autobuzul 168 și Luceafărul împiedicat, dar eficient în STB
Diana Popescu: Surpriza bestială de pe linia 41 și-un puști senzațional în autobuzul 168. Cât se mai dă la "Spectacolul din STB"

Majoritatea oamenilor folosesc transportul în comun ca să ajungă la serviciu. Există, însă, unii pentru care STB-ul e un serviciu în sine: controlorii, vânzătorii ambulanți sau cei pe care-i numim, generic, „cerșetori”. Eu îi consider categoria „Un ban în plus” și vă asigur că sunt în stare de surprize mult mai mari decât sumele pe care le-ar putea strânge.

De regulă, știu exact repertoriul celor care cutreieră tramvaiele și autobuzele, încercând să facă un ban prin practici muzicale.

🎹 Acordeoniștii au o fixație pentru ”Sous le ciel de Paris”, varianta fără vorbe. Favorita guriștilor întru măcelărire e, de departe, ”Rugă pentru părinți”. Sezonierii își încep, inevitabil, asaltul cu ”Și-am plecat la vânătoare…”. Toți sunt plictisiți, mecanici, dau rasol, pocesc cuvintele, falsează. Recunosc că nu le dau, niciodată, nimic.

🎸 Revelația s-a produs pe linia 41, la ceas de seară. Cetățeanul între două vârste, măsliniu și zdravăn, a urcat la capăt, cu chitara în spinare. Odată cu tramvaiul, s-a pornit și recitalul: ”Amintire cu haiduci”, niște Ducu Bertzi, apoi ”Piața Romană nr. 9”. Interpretate corect, adaptate pentru ambitusul personal și, cel mai important, cu chef și zâmbet. I-am pasat 5 lei și-am cântat cu el. După 3 stații, am coborât cu părere de rău. Sunt convinsă c-am ratat niște piese mișto.

🚌 În autobuz, un cerșetor încearcă să-nduplece călătorii recitând împiedicat Luceafărul. Intervine pe text: mai schimbă ritmul ori rima, adaugă vorbe, din unele naște propria-i poezie. („Falnicele bolți” au ajuns bălți, „se-ncheagă” a devenit „în ghioagă”, numărătoarea vine la pachet cu dezacordul – „trecu o zi, trecu trei”). Oamenii reacționează prompt: scot din buzunar câte un leu – doi. Ceva îi convinge. Poate faptul că a învățat maldărul de strofe, chiar dacă schimonosește cuvintele. Poate pauzele suplimentare dintre strofe, gândite nu pentru efect, ci ca să-și tragă mucii. O femeie între două vârste îi întinde semeț o hârtie de zece lei. Își motivează sonor gestul: „Nici eu nu MAI știu Luceafărul!”

🎸  În autobuzul 168 se urcă un puști. Are în brațe o chitară, în spate – sacul din care a scos instrumentul. Ușile se închid, puștiul începe să cânte: Holograf, „Cât de departe”. Toate strofele, refren, discret, plăcut, fără greșeală. La sfârșit, ia banii întinși de călători și-i mulțumește fiecăruia zâmbind.

M-aș simți prost să-l definesc drept cerșetor. Așa cum m-am simțit prost c-am avut să-i dau doar un leu.

🚎 Troleibuzul oprește lângă Teatrul Național. În stație, o bătrână cu părul de un alb superb. E îmbrăcată elegant, are eșarfă și poșetă asortate. O broșă îi împodobește reverul. 

O privesc zâmbind și mă gândesc c-a ieșit de la un spectacol. Apoi, când ajunge în dreptul ușii deschise, o aud întrebând un trecător: „M-ați putea ajuta cu un ban?”. 

Ușa se închide, mașina pornește, în stație continuă să se scrie o poveste cu cochetării de odinioară și tristețe de-acum.

😍 Un homeless cherchelit, în geacă roșie (și sclipicioasă) de fâș, se urcă țanțoș în autobuz, pe ușa de la mijloc. Se așază relaxat pe un scaun și cercetează spațiul. Observă că un bărbat îl fixează cu un aer complex, între curios, dezaprobator și vag scârbit. Amuzat, îl ia direct: „Dacă vreți să-mi dați ceva, că vă uitați la mine… eu primesc, nu sunt neam prost!”.

Nota B365.ro: Din Cronicile STB:

Cookies