B’estfest, ziua 2 – jump, jump, lovely, lovely

În staţia de autobuz de lângă Parcul Herăstrău unde am dibuit eu cu o seară în urmă că opreşte cursa specială pentru Bestfest, mă abordează un nene. E 1,5 lei biletul şi arată spre dreapta. Nu înţeleg exact ce vrea, dar îi mulţumesc, mă informasem deja. Până vine autobuzul, mă mai învârt un pic. Și dau de o tante cu bilete în mână. A, acum pricepusem, biletele se vindeau până să urci în autobuz. Ca să uşurăm traficul, îmi spune zâmbind nenea amabil care mă abordase mai devreme. Vine autobuzul, mă urc şi plecăm. Nu facem 10 minute de la Casa Presei până la festival aşa cum anunţau organizatorii, ci aproape jumătate de oră. Dar strategia a fost bună, cine a gândit-o a ştiut că nu mai apuci să bodogăni pe nimeni, când te vezi acolo, îţi trece rapid.

Ajungem într-un câmp, mai mergem un pic pe jos prin nişte nori de praf. Da, am mai zis-o, până începe primul concert, îţi trece rapid…

Mă duc spre prima scenă aflată mai spre intrare. Se pregăteşte Antarctica. Antarctica e o trupă nouă, de muzică electronică. Delia, solista, arată ca o floare. Cu o rochie colorată. E agitată. Zice că n-are emoţii, dar nu mă păcăleşte ea pe mine. Ciprian e mai relaxat sau aşa pare. Toată lumea se ocupă de partea tehnică, ba impresarul îmi oferă o bere. Pe scena mare cântă Robin and the Backstabbers. Robin e iubirea mea, cum îi spun eu glumind. Cântă la bas şi în Partizan şi într-o seară după concert, m-am apropiat de scenă şi i-am spus că îl iubesc. Pentru piesa Soare cu dinţi. Cine n-a ascultat-o, să pună mâna pe …youtube.

Drept pentru care, când începe piesa, las berea jos, arunc rucsacul sub scena Antarctica si fug spre scena mare. “Soare cu dinţi” mi-ar fi ajuns pentru toată ziua. As fi pus-o pe repeat încă vreo săptămână.

Robin and the Backstabbers, Soare cu dinţi

Mai ascult 2 piese şi fug înapoi spre Antarctica. Concertul începe şi s-au adunat ceva oameni. Unii ştiau de trupă, alţii erau curioşii care se uitaseră în program. “Don’t stop the dance” lansată cu succes la Radio Guerrilla a încheiat concertul, oamenii dădeau din cap. E de bine.

Antarctica, Don’ stop the dance

Fix când se termină concertul, primesc telefon de la prieteni. Hai că încep Șuie. Șuieee şi cu paparude cum le zic eu. Eu îi iubesc pe băieţi. Da, azi dau multă iubire pentru muzică. Pentru că au ştiut mereu să se reinventeze şi pentru că merită respectul pe care îl dau ei înapoi publicului. Bean, Michi şi Dobrică adună în câteva minute tot poporul în faţa scenei. Și sunt şi băieţi de treabă, fără figuri de vedetă. Parol!

Șuie Paparude, Soundcheck

Câte un pic, câte un pic, show-ul devine electrizant. La capătul concertului, fanii sunt în plin extaz şi bisul se repetă, se repetă, se repetă şi iar se repetă. Cea mai bună zi părea să fie piesa preferată. Da’ de unde, Soundcheck a spart. Cu tot cu microfonul lor suspect. Omul de la visuals deja lăsase treaba la o parte şi filma. Filma fanii, filma scena, filma atmosfera. Cred că dacă ar fi cântat până dimineaţă, acolo rămâneau toţi. Pentru că s-a dansat de s-a rupt. Eu am fost unul dintre fanii care am dat la coate, palme şi pumni, din greşeală, evident, încât nu-mi mai ajungeau scuzele pe care le ceream pe loc.

Se termină Șuie, începe Electric Brother. Ia rucsacul, ia-ţi prietenii, aleargă la scena de alături. Ca să prindem loc în faţă. Aici e altă atmosferă însă. Pentru că albumul lansat curând “Pe pământ” e cu muzică de aia de te aşezi în iarbă şi dansezi uşor. Cu ochii închişi. Pe ritmuri lente adunate de prin lumea întreagă. “Pe pământ” cu o Maria Popistaşu tare frumoasă, ce a mai falsat uneori, dar o iertăm – e actriţă, nu Madonna. Părea că are milioane de emoţii. Oricum, are un aer de “afară”… Și cu un Electric Brother cu atât bun simţ de îţi vine să te duci pe scenă în timp ce cântă şi să îi strangi mâna prieteneşte. „Tomorrow”, lansată, de asemenea, la Radio Guerrilla, ce a urcat până pe locul 2 în top, cântată pe disc de Lizzie Parks, a fost, de data asta, pe vocea Mariei.

Electric Brother, Tomorrow

A cântat şi el vreo două piese. Cu Tavi Scurtu la tobe de la început până la sfârşit. A încheiat concertul aruncând în public câteva discuri. Oricum, favorita mea, care n-a fost, din păcate, cântată aseară e Senegal school… chiar merită ascultată.

După stop Electric Brother, play Asian Dub Foundation. Lovely, lovely, lovely, după cum chiar ei au repetat de câteva ori bune asta pe scenă. Și mult jump, jump, jump de s-a zguduit Tunariul. A fost prea mişto ca să mai pot să fiu atentă la detalii. Nu se putea sta om lângă om, pentru că trebuia musai să faci loc în jur, toată lumea dansa. Și sărea. Și dansa. Și da, a fost DA, mai vrem. Eu zic că Flyover a fost cea mai dansată şi cântată.

Asian Dub Foundation, Flyover

După bis, lumea s-a dus spre cealaltă scenă, unde urma să înceapă Lamb, dar cu oprire la toalete. Coadă mare. Și la bere. Multă bere. Lamb a fost pentru mine aproape “dureros” de superb. Eu am zis aşa: orice îndrăgostit certat cu iubita se împacă instant dacă ascultă un concert Lamb. “ Gabriel (I can fly)” a fost maximă, o ştia toată lumea. Eu n-aş mai fi plecat de acolo sau i-aş fi luat acasă, în sufragerie, să-mi cânte până mă satur.

Lamb, Gabriel

Și ajungem la Mika. Relax, cum ar zice el, a fost prima piesă şi cea mai fredonată. Am luat-o şi noi uşor, că se lăsase frigul rău. Eu îi diger muzica, dar nu mă dă pe spate. Mi-a plăcut show-ul, însoţit de o cizmă gonflabilă ce s-a plimbat non-stop deasupra celor prezenţi. A avut multă culoare. Noi, în timpul ăsta, am fugit la mici, ni se făcuse o foameeee…

Per total, ziua 2 de B’estfest a fost chiar mişto. Jump, lovely, lovely, jump.

Mika, Relax, Take it easy