Berceni, “ori îți place, ori te temi”, cel mai mândru cartier din București. Normal, doar e singurul din oraș care a avut o mică stațiune de schi!

14 feb. 2023
61803 Afișari
Berceni, “ori îți place, ori te temi”,  cel mai mândru cartier din București. Normal, doar e  singurul din oraș care a avut o mică stațiune de schi!
Berceni, cel mai “statement” și mai mândru cartier din București: “ori îți place, ori te temi”. Foto: Willy Pragher.

Ce cartier din București a avut o mică stațiune de ski cu pârtii bătătorite, cu piste luminate noaptea și cârciumi cu țuică fiartă? Din ce rădăcini miraculoase și-a tras harul Maria Tănase? Lângă ce Vale a Plângerii a suspinat George Bacovia și și-a ridicat singur casă cu butași de trandafiri, ca să-și mai aline depresia cronică? Unde a găsit Tudor Arghezi Paradisul? Unde vindea poetul “florilor de mucigai” cireșe, după ce a scăpătat? Ce scrie pe trenul galben fără cai care leagă orașul de la Nord la Sud? Unde l-a dus Ceaușescu pe Gorbaciov după ce l-a plimbat, fudul nevoie mare, prin IMGB? Să-i arate ce?

Blocuri in Berceni, 1970. Foto credit: Wikipedia.
Ansamblul Mănăstirii Văcăresti in anii ’70. Demolarea cele mai mari si mai frumoase ctitorii din răsăritul Europei a inceput in ianuarie 1985. Foto credit: Dan Călina, Bucurestiul de altădată, pagina de facebook.

În ce cartier se află shaormeria “La Grași”? Ce cartier are în vecinătate o superbă Deltă fără lipoveni, dar cu pârși, vidre și cocostârci? Ce Mănăstire (extrem de veche și de frumoasă) i-a arătat Ceaușescu Șahului Iranului, pentru ca după aceea să radă lăcășul de cult de pe fața pământului cu buldozerele, pentru totdeauna? În ce loc din București a donat pământ pentru un mare cimitir Baronul Bellu, “cel cu automobelu”? (Baronul era alintat așa de bucureșteni pentru că a fost primul cetățean din oraș care a a avut automobil.) Unde a fost cea mai frumoasă gradină din București, Șerban Vodă? Unde se afla o închisoare teribil de rea? Știți. Știați. Știți totul: Berceni, acesta este cuvântul magic, parola la seiful doldora de povești. Berceni, la trecutu-ți mare, mare viitor.

Berceni, cel mai “statement” și mai mândru cartier din București: “ori îți place, ori te temi”
Blocuri in Berceni Sud in anii ’70. Foto credit: Wikipedia.
Instantaneu stradal din Bucuresti-1932. Foto: Willy Pragher, via bercenidepoveste.ro.

Berceni, cartierul cu de toate: trecut cu văcari, grădini și vii, comunism aplicat în stil mare, prezent vioi

Despre cartierul Berceni s-au scris câteva broșuri, s-au compus cântece hip-hop și are și o pagină de web, bercenidepoveste.ro, pentru comunitatea bercenanilor, “despre oameni, istorie și cultură”. Și mai are ceva: Mândrie. Mândrie și Beton. Când dai nas în nas cu un băiat din Berceni îți spune așa, puțin ironic, plin de sine, că el e din Berceni. Adică s-a născut sau trăiește în buricul planetei Pământ: “Berceni, ori îți place, ori te temi”, n-au găsit altă rimă.

Instantaneu stradal din Bucuresti-1932. Foto: Willy Pragher, via bercenidepoveste.ro.

Berceni nu este doar un vechi cartier bucureștean vechi, pomădat după 1960 cu blocuri comuniste, cu industrie grea – astăzi praf și pulbere – și cu edificii monumentale dedicate formării Omului Nou, cum ar fi Palatul Național al Copiilor și Soimilor Patriei, inaugurat în anul 1975. Este o legendă în sine. O legendă care se desface în zeci de povești adevărate.

Ski pe Dealul Piscului. Sursa: Ilustrațiunea Română, nr 5, 1933, apud bercenidepoveste.ro.

În Berceni, pe Dealul Piscului-Valea Plângerii, în perioada interbelică există o pârtie de schi, luminată noaptea

Pentru cine citește povestea când e frig și iarnă, să lămurim povestea pârtiei de ski de pe Dealul Piscului, din mahalaua Șerban Vodă. Stațiunea hibernală, culmea progesului, în care veneau sclifosiții de pe Calea Victoriei cu skiuri în spate, avea pârtii luminate cu reflectoare. Se organizau concursuri și exista chiar și o cabană pentru recreere. Bariera Piscului (Drumul Olteniței) datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea la sud de oraș. Dealul Piscului era o limbă de pământ mai înalta între bălțile Dâmboviței. Descrierea unei zile de schi pe Dealul Piscului, ne-a lăsat-o pentru posteritatea revista “Ilustrațiunea Română” din 19 ianuarie 1938.

Ski pe Dealul Piscului. Sursa: Ilustrațiunea Română, nr 5, 1933, apud bercenidepoveste.ro.

Este aproape chintesența unui oraș, cu toate durerile și bucuriile sale”

Aici se află, strânse laolaltă de mâna năstrușnică a destinului, cimitire, sanatorii, cârciumi vestite, saloane de dans, gropi de gunoi, terenuri elegante pentru sport și clădiri modeste. Este aproape chintesența unui oraș, cu toate durerile și bucuriile sale. Aici vin, în fiecare după-amiază, pasionații sportului de iarnă, care nu se pot deplasa la munte. Ce importanță are că, dincolo de imensa vale cu gunoaie și stuf, peste care zăpada a pus un strat purificator de alb imaculat, se văd acoperișurile caselor, turlele bisericilor, acea aglomerație de clădiri care formează orașul? Pista e bine bătătorită, schiurile alunecă vertiginos la vale și pentru clipa aceea de viteză, dispare și Valea tristă și casele depărtate”. “Ilustrațiunea Română” din 19 ianuarie 1938, apud bercenidepoveste.ro.

Ski pe Dealul Piscului. Sursa: Ilustrațiunea Română, nr 5, 1933, apud bercenidepoveste.ro.
Mahalale inundate, cu fintănă cu ciutură. Sursa: bercenidepoveste.ro.
BIG Berceni- “Băcănie, Industriale, Gospodine”- primul mall-ișor din Bucureștiul comunist

Valea Plângerii, așa s-a numit una dintre gropile de gunoi ale Bucureștiului încă din secolul al XIX-lea și pe locul ei va fi amenajat în anii ’70 Parcul Tineretului. Tot pe Dealul Piscului, în 1974, este inaugurată Sala Polivalentă. În 1976 se construiește Casa Centrală a Pionierilor și Soimilor Patriei, azi Palatul Național al Copiilor, și se amenajează Orășelul Copiilor. BIG Berceni s-a deschis în anul 1975, în luna februarie. BIG, inițiale pentru “Băcănie, Industriale, Gospodine”, este locul vizitat de Mikhail Gorbaciov în anul 1987.

BIG Berceni, Sursa Revista Arhitectura nr 5, 1975, apud bercenidepoveste.ro.
BIG Berceni, Sursa Revista Arhitectura nr 5, 1975, apud bercenidepoveste.ro.

Secretarul general al PC al URSS a povestit momentul, după cum reiese din stenograma de 4 iunie 1987, în care Gorbaciov prezenta Biroului Politic al CC al PCUS raportul asupra vizitei oficiale efectuate în România. Documentele au fost publicate în octombrie 2009 de ziarul “Adevărul”. “Ne-au dus la un magazin și la o piață. Mi se spune că, după aceea, când am plecat de acolo, mulțimile s-au repezit să înșface tot. Ceaușescu s-a supărat foarte tare când eu, în mod public, am vorbit despre transparență, despre reformă, când mi-am permis să vorbesc în mod concret despre ceea ce facem noi în URSS”.

Casa Centrală a Pionierilor și Soimilor Patriei, azi Palatul Național al Copiilor. Sursa Wikipedia.
Foto credit: Constnatin Wili Dumitriu, pagina de facebook „Anii ’60-’70-’80”, Anii de aur ai seniorilor nostri”.

Dar înainte de a plonja în istoria marilor prefaceri socialiste a cartierului, să-l lăsăm pe Tudor Arghezi să spună cum arăta periferia în care s-a mutat. Dincolo de Cimitirul Bellu-Șerban Vodă, Strada Mărțișor pornea din Mahalaua Cărămidarilor și cobora pe Dealul Piscului până la Calea Văcărești. În 1926, în acel capăt de lume fără apă curentă, lumină și canalizare își cumpăra poetul o bucată de tarla pe care își va ridica vestita Casă Mărțișor.

Străzi nepavate, fără canalizare in Berceni. Sursa: bercenidepoveste.ro.
„Locul era o pustietate unde te puteau mânca lupii și unde nu exista nicio înlesnire pentru o viață civilizată”

În luna iunie a anului 1926, poetul Tudor Arghezi cumpăra două hectare de pârloagă, în plin soarele și câmpul Bărăganului. «Toți cei cărora le-am spus ce vreau să fac, m-au compătimit pentru gestul meu îndrăzneț de a-mi așeza sălașul într-o pustietate unde te puteau mânca lupii și unde nu exista nicio înlesnire pentru o viață civilizată. Nu tu electricitate, nu apă, nu canalizare, nu telefon, nu stradă, nu trotuar. La scurtă vreme după închegarea Mărțișorului, împrejurimile au fost ocupate de case și căsuțe construite de oameni necăjiți, funcționari mici și lucrători la fabricile din vale. O dată cu dezvoltarea așezării s-au înmulțit și necesitățile populației, descalecată, ca și noi, în lăstăriile din vecinătatea pușcăriei și a crâșmei Mandravelea »,Tudor Arghezi, Opere, Publicistică, Volumul IX, 1941-1947.

Berceniul după bombardamentele din 4 aprilie 1944. Sursa imaginii: bercenidepoveste.ro.
Tudor Arghezi: „Mahalaua m-a ales pe mine delegat, nu deputat, ci un fel de alergător pe la toate icoanele ca să câștig bunăvoința edililor”
„Lampa de petrol se cerea înlocuită cu becul electric. Mai erau necesare niște străzi cu oarecari trotuare și câte altele, ca în orice nouă așezare. În această situație, mahalaua m-a ales delegat, nu deputat, ci un fel de alergător pe la toate icoanele ca să câștig bunăvoința edililor. Și cât de omenie, cât din interes electoral, Mahalaua Mărțișor a avut lumină, străzi pietruite, tramvai pe Șoseaua Olteniței și autobuz pe Văcărești. Am făcut tot ce-am putut ca oamenii între care trăiam să se simtă în rândul oamenilor”, Tudor Arghezi, Opere, Publicistică, Volumul IX, 1941-1947. Povestea Mărțisorului lui Tudor Arghezi o poți afla aiciLocul magic din București cu livadă de cireșe coapte. Cum de nu s-au atins dezvoltatorii imobiliari de Mărțișorul lui Tudor Arghezi, un paradis asediat de blocuri
Tudor Arghezi si Parascheva in grădina de la Mărțisor. Foto credit: Muzeul Literaturii Române.
Gradina lui Tudor Arghezi, una dintre puținele grădini din cartier neatinse de dezvoltatorii imobiliari. Foto: Antoaneta Dohotariu.
Mărțisor, Poarta lui Tudor Arghezi de azi.
„Mahalaua Cărămidarilor de Jos avea o cârciumioară vestită în epocă, La Mitică Urlătoare”

În perioada interbelică, în Malaua Cărămidarilor de Jos aveau adăpost și mici prăvălii Tinca Creața, Mihalache Cârpaciu, Nae Căruțasu, Niță al Marghioalei, Radu Bucătaru, Florea Dulgheru, Ghiță Rotaru și Ion Simigiu. În imaginea de mai jos vedeți Bufetul și Grădina Văcărești la mijlocul anilor ’70, cunoscută și drept „La urlătoare”, după numele patronului ei, Mitică Urlătoare. Se afla la jumătatea distanței dintre Mandravela -intersecția Piața Sudului- și Abator. În prim plan o Dacia 1100. Captură din filmul documentar Calea Văcărești, 1975, via facebook Tineretului și Împrejurimile.

Captură din filmul documentar Calea Văcărești, 1975, via facebook Tineretului și Împrejurimile.
La Mărțișor în anii ’30 era o împărăție de sălcii, plute și grădini

În cartierul Mărțișor, numit așa din bătrâni și așezat pe marginea cea înaltă a Bucureștilor, peste drum de închisoarea Văcărești, care a fost o mănăstire, o fântână distribuia cu ciutura oamenilor obosiți și vitelor însetate, apa ei proaspătă și adâncă. E puțul celor trei olteni, adormiți întru Domnul, grădinari și precupeți din marea luncă. În tăișul ei zboară pe-o aripa uliul și plutește barza, peste o împărăție de sălcii, plute și grădini în care cântă cucul, mierla și, noaptea, la luna și luceafăr, balta vastă, strecurată între câmpiile de cimbru”, Tudor Arghezi, Informația Bucureștilor, 1943.

Pe locul unde astăzi se află cartierul Berceni erau bălțile Dâmboviței, vii și grădini. În Mahalaua Cărămidarilor a venit pe lume Maria Tănase

Cea mai veche mărturie despre delimitarea orașului la sud se găsește menționată într-un act din anul 1636 care stabilește hotarele viilor orașului, aflate pe Dealul Măicăneștilor, actuala zonă Mărțișor față de cele ale Mănăstirii Radu-Vodă. Este amintită și Mahalaua Cărămidarilor de Jos, care va face parte din oraș începând cu secolul al XVIII-lea.( ..) În anul 1831, prin Regulamentul Organic se trasează barierele de sud ale orașului la Mahalaua Cărămidarilor, Dealul Văcăreștilor și Dealul Piscului, casele și grădinile Podului Șerban Vodă. Pe strada Livada cu Duzi, la poalele Dealului Văcărești, se naște în 1913 Maria Tănase”, Studiul “O incursiune în istoriile Cartierului Berceni”, publicat de MMB, coordonator Mihaela Murgoci.

Despre faimoasa cârciumă Mandravela a scris “Ilustrațiunea Română” din 30 octombrie 1935.
Mandravela-răspântia blestemată”. Șoseaua Văcărești a fost făcută cu pușcăriași

Despre faimoasa cârciumă Mandravela a scris “Ilustrațiunea Română” din 30 octombrie 1935.

Pe harta geografiei pitorești a oricărui mare oraș sunt puncte menite să ajungă la un renume. La marginea Capitalei, trecând prin fața fostei Mănăstiri Văcărești-între zidurile căreia atâția cetățeni “prăjiți” în focul afacerilor necurate zac acum la o răcoare bine meritată- ajungi la Mandravela. Două cârciumi, o tutungerie și o gheretă în care se vând fructe și pâine formează temelia acestui faimos punct geografic. Tutunul e acelaș ca în toate debitele de pe raza Capitalei; pâinea e conformă ordonanței d-lui Donescu (Alexandru Donescu, primarul Bucureștiului, n.n); iar vinul, în cârciumi, destul de băubil. Deci nu speculațiile tabacice ori alimentare fac renumele Mandravelei. Să fie atunci spectacolul pușcăriașilor desbracați până la brâu, cari, străjuiți de gardienii cu puștile pe umăr, spulberă pământul pentru a trasa prelungirea nouei Șosele Văcărești? Nu, desigur. Oamenii de prin partea locului n-au preocupări estetice”. “Ilustrațiunea Română din 30 octombrie 1935”.

Calea Văcăresti in 1970. Sursa foto: Bucurestiul secret, pagina de facebook.

Mandravela, la răscruce de drumuri

Mandravela își trage renumele de la două drumuri funeste. Primul, duce spre pușcărie, celălalt spre casa de nebuni și țințirimul “Trei coceni” al cărui nume a fost schimbat în “Trei trandafiri” de văduvele tinere, neconsolate să știe că raposatii făuritori de iluzii matrimoniale zac sub țărâna atât de prosaic botezată. Când am trecut întâia dată pe la Mandravela, era într-o dimineață. Doi cetățeni cu ochii tulburi și părul vâlvoi, chefuiau de zor, în sunetele unei viori hodorogite, chinuită de un țigan gras și răgușit. -Zi-i, mă gașpere!- urla unul din cheflii. Că mâine mă întorc iară la 411! Erau doi proaspeți ieșiți din pușcărie, care-și sărbatoareau eliberarea”. Mai departe, gazeta spune cum s-a faptuit omor, cum unul dintre cheflii l-a tăiat cu cuțitul pe celălalt.

1929, Văcăresti. Sursa: bercenidepoveste.ro.
Mandravela”, cârciumă-reper în care cânta taraful lui Nelu Busuioc, cel de la care a învățat să cânte Maria Tănase

Maria Tănase, “Privighetoarea din Berceni”, dacă îmi permiteți să îi spun astfel, consider că este adevărata vedetă a tuturor timpurilor Bucureștiului și ale Berceniului. A debutat cântând vechi melodii din mahala sau cântece populare “prinse” de la oltenii grădinari care și-au făcut sălaș la capatului orașului. Hanul Mandravela, astăzi zona Pieței Sudului, era un reper pentru acea lume a periferiei. Patron la Mandravela era unul, Costică Alexandrescu, și acolo cânta Taraful lui Nelu Busuioc. De la Busuioc aude Maria Tănase prima dată cântecele care au făcut-o mare. De ce se numea Mandravela? “Mandra” definea “coliba” din spatele cârciumii construită din nuiele, în care stăteau țăranii care veneau să vândă legume la București. “Mandra” înseamnă “îngrăditură de nuiele, de stuf sau șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor”, DEX. 

Văcăresti. Sursa imagine: MMB.
Grădina Șerban Vodă a fost până la începutul anilor 1800 unul dintre locurile de petrecere ale timpului liber de către bucureșteni”

În 1893 planul orașului se marginea la sud de Închisoarea Văcărești mergând până la marginea Cimitirului Bellu. Satul Văcărești avea mori de apă pe Dâmbovița, fiind atestat încă de pe vremea lui Mihai Viteazul. Grădina Șerban Vodă a fost până la începutul anilor 1800 unul dintre locurile de petrecere ale timpului liber de către bucureșteni. Ulterior devine Cimitirul Bellu sau Șerban Vodă care se deschide în anul 1859 pe fosta proprietate a Baronului Bellu”, Studiul “O incursiune în istoriile Cartierului Berceni”, publicat de MMB, coordonator Mihaela Murgoci.

Sursa imagine: bercenidepoveste.ro.
Loturile pentru nevoiași au fost vândute în rate și au apărut după ce viile au fost distruse de filoxeră

În secolul al XIX-lea, Calea Văcărești și Calea Șerban Vodă erau deja pavate cu piatră de râu cioplită, dar numai ele, că în rest era glod. La începutul secolului XX, zona de la intersecția Șoselelor Olteniței și Giurgiului făceau parte din satul Șerban Vodă care, treptat, va fi integrat în București. Printre primii proprietari au fost Anton Colorian și Barbu Păltineanu care au început să vândă loturi dupa ce viile au fost decimate de filoxeră. Terenurile puteau fi cumpărate la prețuri mici în rate. Așa au apărut în mahalale oameni sărmani, țărani atrași de visul bucureștean sau muncitori din noile fabrici. Și-au făcut case din chirpici sau din lemn cu pământ lipit, cu acoperiș de carton asfaltat, de coceni sau de stuf. Evident, nu aveau apă curentă și nici canalizare, iar noroaiele mahalalelor făceau parte din viață.

Imagine din Bucuresti, 1935, Willy Pragher.

 

 

Magistrala de metrou Nord-Sud făcută să ducă bucureștenii la muncă, la IMGB

În anul 1935 este inaugurată Șoseaua Berceni care lega orașul de mahalaua Apărătorii Patriei. Comuna Apărătorii Patriei ia naștere între anii 1921-1922 prin împroprietărirea veteranilor din primul război mondial. După 1960 sunt construite marile ansambluri de locuințe. În 1960 apare raionul Nicolae Bălcescu și alte microraioane, odată cu dezvoltarea industrială și apariția IMGB. În 1986 este inaugurată linia de metrou care ducea oamenii muncii la IMGB și spre platforma Vulcan, dincolo de Apărătorii Patriei.

Imagine din Bucuresti, 1935, Willy Pragher.
O periferie aparută dintr-o tragedie: filoxera a decimat vastele plantații de viță de vie de la marginea Bucureștilor

Povestea Berceniului este atât de generoasă încât merită o continuare. Numai nenorocita de filoxera, grație căreia viile și grădinile au devenit loturi pentru case, merită un roman. Insecta venită din America la sfârșitul secolului al XIX-lea a distrus mai mult de jumătate din plantațiile țării iar viile Bucureștilor aproape că au dispărut. Toponimia vechilor străzi și cum a ajuns filoxera în Berceni, astea da subiecte de investigație. Va urma.

Cartierele Bucurestiului este un serial B365.ro dedicat celor vor să cunoască istoria si evoluția urbanistică a cartierelor in care trăiesc. Mai jos, ce am mai scris până acum:

“Eu trăiesc într-un Chibrit”. Grivița-Chibrit, cartier de ceferiști din București, astăzi fără ceferiști

Cookies