Berăria Gambrinus – povestea spumoasă a afacerii deținute odinioară de Caragiale care se lupta cot la cot cu Caru’ cu Bere

Bucureștiul și berea au o istorie comună îndelungată, băutura rece și spumoasă fiind prezentă în cârciumile și terasele orașului parcă dintotdeauna. Ca omagiu, în următoarele rânduri vom discuta despre una dintre cele mai cunoscute, apreciate și renumite berării din istoria Capitalei – Gambrinus. De faimoasa berărie se leagă numele lui Caragiale, dar și o poveste impresionantă, deoarece la un moment dat Gambrinus ar fi fost mai celebră chiar decât Caru’ cu Bere.

Povestea berăriei Gambrinus o începem cu o precizare importantă: deși a fost deținută la un moment dat de Ion Luca Caragiale, scriitorul nu e cel care a înființat-o și nici cel care i-a pus numele, berăria exista încă din 1897, iar Caragiale a achiziționat-o în anul 1901. Este însă cunoscută pasiunea lui Caragiale pentru bere și pentru afaceri, acesta deținând mai multe cârciumi și berării de-a lungul anilor, precum Berăria Mihalcea şi Caragiale împreună cu un consilier municipal pe nume Mihalcea, în anul 1893, iar un an mai târziu a deschis – Berăria Academică Bene Bibendi, conform Dilema Veche.

Povestea berăriei Gambrinus

Caragiale își începe aventura de patron al berăriei Gambrinus după ce a eșuat în mod repetat cu mai multe afaceri, preluând în octombrie 1901 berăria care se afla în casa Mandy și care era o sală mare întunecoasă, cu mese și scaune multe, și cu canapele îmbrăcate în catifea roșie. La scurt timp după ce a preluat afacerea, Caragiale a încheiat un acord cu celebra fabrică de bere din Azuga, la Gambrinus fiind vândute sortimentele de bere albă „Coroana” și „Salvator”, care era o bere neagră, extrem de apreciată.

Berăria Gambrinus se afla pe strada Cîmpineanu nr. 4, la parterul casei fotografului Curții Regale, Franz Mandy. Acesta se bucura de un enorm succes și bucureștenii puteau să aștepte chiar și câțiva ani pentru a-și putea face aici portretele.

Scriitorul era prezent deseori la berărie, ba chiar îi mai servea uneori și pe clienți, desigur, fără să facă economie de glume și înțepăturile caracteristice. Aici se adunau deseori actorii de la vechiul Teatru Național, care se afla vizavi (Casa Mandy era chiar peste drum de intrarea în Loja Regală de la Teatrul Național), scriitorii aflați în pană de inspirație dar și jurnaliștii de la publicații precum Adevărul sau Universul, care așteptau orice bârfă sau pont de care s-ar putea agăța pentru un nou material.

Berăria Gambrinus devine și mai cunoscută și își schimbă sediul

Deși I.L. Caragiale se mută în Germania la patru ani după ce preia Gambrinus, berăria nu dispare, ci dimpotrivă, devine din ce în ce mai apreciată, având mai mulți proprietari de-a lungul anilor. Aici veneau seară de seară o mulțime de oameni, mai ales în weekend, pentru a se bucura de o bere (sau mai multe), dar și de vestitele concerte care erau ținute deopotrivă de tarafuri care te țineau în priză până dimineața, dar și de trupe de jazz. La Gambrinus și gama de băuturi era extrem de variată și de apreciată: erau beri și vinuri pentru toate gusturile și preferințele, și aici era și singurul loc din București unde puteai să bei berea Maltosan Nectar, produsă de fabrica Luther, și care era la mare căutare.

De asemenea, grație unei mențiuni în „Realitatea Ilustrată”, aflăm că Gambrinus era deținută în 1933 de restauratorul Ionel Petcu, care a finanțat renovarea și modernizarea berăriei, și care a introdus aici o bucătărie cu specific internațional care era foarte apreciată.

„Duminica 10 Octombrie a.c. s’a redeschis renumitul restaurant si berarie GAMBRINUS, de sub conducerea cunoscutului restaurator Ionel T. Petcu, având ca director pe d. Petrica Niculescu. Elegantul local a fost complect renovat si înzestrat cu una dintre cele mai moderne instalatiuni tehnice. Bucataria excelenta are ca sef pe cel mai bun specialist în arta culinara”

Un capitol din istoria berăriei Gambrinus ia final la sfârșitul anilor ’30, când clădirea Fialkowski și Casa Mandy sunt demolate, iar aici sunt ridicate două imobile noi.

În anii 1940, Gambrinus se mută la locația cea mai cunoscută, cea de pe Bulevardul Elisabeta, de la parterul Palace Hotel (redenumit Hotel Cișmigiu), chiar pe colțul intersecției cu strada Ion Brezoianu. Până să se mute aici, parterul hotelului era ocupat de una dintre brutăriile fabricii „Otto Gagel”. Berăria era deținută de un afacerist pe nume Naumescu care a vrut astfel să țină vie identitatea berăriei Gambrinus prin deschiderea aici a unei locații luxoase.

Gambrinus a supraviețuit comunismului

Surprinzător, regimul comunist a „cruțat” Gambrinus, păstrând berăria în viață și cu același nume până în 1989, unul dintre puținele cazuri de acest fel.

Între timp, după Revoluție, Hotelul Cișmigiu a fost cămin studențesc, apoi a fost retrocedat proprietarilor de drept, care au vândut imobilul istoric către un grup hotelier care l-a restaurat, în prezent aici fiind un hotel cochet de patru stele, a cărui poveste o puteți citi AICI.

Citește și

• „Monte Carlo”, povestea restaurantului pe apă, „ca la Veneția” din mijlocul Parcului Cișmigiu. Acum aproape un secol era mai mare și complet diferit
• De la sacale la țâșnitoare – povestea apei de băut din București. În ce an a apărut prima cișmea din oraș
• „Hanul fără nume” din București. Povestea ascunsă și deloc dulce a colțului sărăcăcios din cartierul Dudești