Unele benzi de circulaţie de pe Calea Victoriei vor fi transformate în trotuare. Piaţa Revoluţiei ar putea deveni pietonală

de:
04 feb. 2011
1 Afișari
Unele benzi de circulaţie de pe Calea Victoriei vor fi transformate în trotuare. Piaţa Revoluţiei ar putea deveni pietonală

„Nu este vorba de interzicerea în totalitate a circulaţiei auto pe întregul traseu al Căii Victoriei. Trebuie început cu diminuarea numărului de benzi pentru automobile, cu amplificarea suprafeţei trotuarelor şi amenajări care să încurajeze promenada şi contemplarea oraşului de catre pietoni. Acum, sunt în lungul Căii Victoriei fragmente întregi în care pur şi simplu trotuarele nu mai există (vezi în dreptul Academiei Române, al casei Vernescu, etc), şi aceasta se întâmplă în lungul unei artere cu încărcătură istorică şi arhitecturală deosebită”, a declarat arhitectul Constantin Enache, proiectant al Bulevardului Uranus,în cadrul discuţiei online cu cititorii Hotnews.ro.

Arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu se declară însă adeptul ”pietonizării” totale a Căii Victoriei. ”Acţiunea ar fi posibilă după asigurarea unor variante de tranzit prin podul Basarab sau Buzeşti. Ar putea deveni integral pietonală în weekenduri şi, în orice caz, se intenţionează transformarea în zonă pietonală în cea mai mare parte a Pieţei Palatului (Piaţa Revoluţiei)”, a precizat Gheorghe Pătraşcu.

Alături de Calea Victoriei, se intenţionează pe viitor, ca şi Bulevardul Magheru să fie redat pietonilor, a spus Constantin Enache. Potrivit arhitectului, protejarea Căii Victoriei şi a Bd. Magheru ar fi unul din avantajele construirii Axei Buzeşti-Berzei-Uranus. ”Vom putea să rezervam pe aceste străzi (n.r. Calea Victoriei şi Bd. Magheru) o suprafaţă sporită pentru pietoni, biciclişti şi spaţii verzi”, a precizat Constantin Enache.

Axa Buzeşti-Berzei-Uranus va face legătura între Piaţa Victoriei şi Palatul Parlamentului. Primul tronson, cuprins între Piaţa Victoriei şi Vasile Pârvan ar trebui finalizat în acest an.

Citeşte şi Bulevardul Uranus schimbă Bucureştiul: Hala Matache va fi mutată, Calea Victoriei ar putea deveni pietonală

Cookies