Beneficiile terapiei prin înjurături

Este ora 03:09. Joi spre vineri. Am fost în oraș. Am băut. Aleg să scriu acum pentru că povara gândului de a scrie de dimineață este mult prea mare. A scrie mahmur îmi pare mult mai copleșitor decât a scrie beat. Mă destramă ideea aceasta de a mă trezi dimineața și să fac ceva în afară de a privi un perete alb. Franjuri mă face. Mă face să mă uit la viață ca SIA la breton. Oamenii care se trezesc dimineața ca să facă ceva ce nu le place neapărat au toată compasiunea mea. Mă rog. Am ieșit alături de doi foști colegi de televiziune, nu le dezvălui identitatea. Am depănat amintiri de pe vremea când lucram. Vreau să vă prezint o amintire, în continuarea acestui program artistic, pentru că mintea mea încețoșată nu e capabilă de ficțiune acum, iar amintirile sunt mai clare decât imaginația.

Acum urmează amintirea. Am mai scris aici despre ea, dar nu abordată astfel. În viața mea, eu am lucrat la toate televiziunile importante de știri din România. Realitatea TV, Antena 3, România TV, Digi 24. La unele am lucrat de mai multe ori, pentru că miracolul făcea să fiu dat afară pentru te miri ce ieșiri colerice și reangajat ulterior pe posturi mai importante și mai bine plătite. Da. Vorbisem cu coordonatoarea mea de la B365, Anamaria Lembrău, să scriu un text despre criza de femboy din București, ajung și acolo, deocamdată sunt la cariera mea în televiziune. Acum corectez textul, știu ce urmează și nu, nu ajung acolo. Nu e cu femboy acest articol. Treaba voastră.

Așa. Și, la un moment dat, într-una dintre aceste televiziuni de știri, am avut ca șef o mașteră. O doamnă care mușca din tine ca lostrița din marinar, bănuiesc. Doamna aceasta ne biciuia verbal. Mie, de exemplu, mi-a zis la un moment dat următoarele vorbe grele: Dacă mă-ta făcea sex cu DSNG-ul, sigur ieșea ceva mai deștept decât tine. Mă rog, nu a zis sex cu DSNG, ci clasicul a se *ute, dar prindeți ideea. DSNG-ul estea acea mașină cu antenă parabolică pe care o vedeți prin oraș. Deci dumneaei a presupus că o mașină mi-ar fi adus mai mult aport genetic decât tata. 

Pe vremea când lucram acolo eu încă puneam la suflet. Vorbele grele și repetitive spuse de doamna aceasta ajunseseră să îmi schimbe comportamentul. Nu mai vedeam umorul, îmi dispăruseră glumele din vocabular, eram serios în compania prietenilor care îmi ziceau să îmi dau demisia și vomitam în fiecare dimineață petrecută la lucru, între 08:40 și 08:45, știind că ea mă va suna să îmi reproșeze tot felul de amănunte complet lipsite de semnificație și profunzime. Eu eram producător executiv, adică coordonam un jurnal de o oră și țin să precizez că doamna respectivă mă suna în timp ce eram în emisie (adică cu un jurnal în desfășurare pe post) ca să îmi spună ce jeg infim sunt eu. Și totuși o deranjam atât de mult.

Până în ziua Z. Era o dimineață superbă de nici nu-mi aduc aminte anotimpul. Un membru al partidului sprijinit de televiziunea la care lucram sub jugul doamnei a făcut o declarație în fața sediului partidului din care făcea parte. Nimic important. Apoi s-a întors pe călcâie și a dat să intre în sediu. L-am scos de pe post de când s-a întors pe călcâie, nici n-au trecut 3 secunde că a sunat telefonul. Era ea, doamna, cu celebrul discurs: Ești un jeg, trebuia să lași cadrul până reintra membrul în sediu și se închidea ușa în spatele lui. Serios? Așa trebuia să fac, doamnă scumpă?

Atunci mi s-a umplu paharul și, aliniindu-mă cu partea fără bună creștere a Universului, am răspuns: Ascultă, fă, vaca dreacu’, sunt convins că ești așa pentru că nimeni nu te *ute, dar cine morții… vă dați seama ce a fost la gura mea, mai ales că înainte de 2012 nu era așa politically incorrect să te iei de kilogramele în plus ale cuiva. Și dumneaei avea. Sătea destul de departe de locul de muncă, deci ar fi avut timp să-i mănânce pe Hansel și Gretel pe drum. Și am înjurat vreo 20 de minute, că nici ea nu închidea și prefera să stea așa perplexă și agresivă la telefon. M-am năruit verbal peste greutatea dumneaei. I-am adus aminte de ce nu pozează cașaloții în Playboy și câte și mai câte.

Ceea ce vreau să scot în evidență aici e lejeritatea ce mi s-a instaurat în piept când am început să o înjur. Mi s-au deschis chakrele ca nuferii, mi-a revenit viața în mine, am redevenit eu cel amuzant. Cu mintea de acum nu mi-aș mai dori să înjur pe cineva în față, dar vă recomand să înjurați pe cine vreți dumneavoastră când sunteți singuri. E terapeutic. Te desface la suflet. Te descarcă fără a încărca pe cineva cu înjurăturile respective. Pentru cei mai perverși dintre dumneavoastră recomand chiar înjurăturile în gând în timp ce priviți cu drag persoana înjurată. Deci descărcați-vă, dar nu pe un om anume, ci în eter. E un lucru minunat să-ți iei nervii și, în loc să îi verși în psihicul cuiva, să te duci și să-i verși în pădure, unde nu te aude nimeni.

Evident mi-am dat demisia în aceeași zi. Vă dați seama că acum, privind în urmă, realizez că doamna aceea care îmi tuna și turna înjurături în ureche era într-o formă de suferință profundă, pentru că e o mare suferință să te porți urât cu oamenii. Am avut mulți șefi isterici, dar tot nu reușesc să găsesc legătura acestui articol cu femboy, așa că voi încheia cu un mic sfat amical pentru noi toți: Să *utem orice  e legal, dar nu nervii și, mai ales, să ne luăam pietrele de pe suflet, spunând în forma cea mai elegantă ceea ce simțim și înjurând cu poftă când suntem singuri și nu jignim nimic în afară de puritatea ignorată a minții noastre. Atât. Doamne ajută și Doamne ferește, unii bea, alții citește. Adizetu Abuzetu. Pup. 

Nota B365.ro – Tot Adrian ⬇️

• Mesaje de 8 martie, în funcție de tulburarea psihică  
• Cel mai mișto film pe care l-am văzut în ultima vreme
•  Miracolul de la Primark