Beneficii de la 1 iunie pentru vaccinați. Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate a avut vineri a treia şedinţă, în cadrul acesteia discutându-se despre mai multe restricții la care ar urma să se renunțe peste trei săptămâni. În prima fază, pentru cei vaccinați.
Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate ia în calcul mai multe beneficii de la 1 iunie pentru vaccinați.
Premierul Florin Cîţu a anunţat că au fost discuţii despre renunţarea la mască pe plajă, despre organizarea de petreceri private cu persoane vaccinate, dar şi despre programul agenţilor economici.
Din comitet fac parte toate ministerele și fiecare instituție face propuneri, care vor fi discutate la nivelul tuturor autorităților, iar în final măsurile agreate vor fi adoptate printr-o hotărâre a CNSU.
Pe lângă beneficiile pe care ar urma să le aibă cei vaccinați, carantina pe timp de noapte ar putea începe pentru toată lumea la ora 24.00. Dacă această măsură va fi agreată, și operatorii economici vor putea să aibă un program mai lung decât în prezent.
Acestea ar putea să înceapă chiar mai devreme. Persoanele vaccinate ar putea asista pe 22 mai la Cupa României la fotbal, care se va desfășura pe stadionul din Ploiești, potrivit unei propuneri USR PLUS:
„Va fi cu titlu experimental, în perspectiva organizării Euro 2021, iar accesul pe stadion va fi permis până la maxim 50% din capacitate”.
– permiterea accesului în baze sportive a persoanelor vaccinate cu ambele doze și a celor cu rezultat negativ în urma unui test RT-PCR efectuat în ultimele 24 de ore;
– impunerea acelorași condiții de acces (vaccinare sau test RT-PCR negativ efectuat în ultimele 24h) și personalului organizator în baza sportivă în ziua competițiilor sportive; fără respectarea acestei reguli, structura sportivă gazdă nu va putea permite accesul spectatorilor în tribune;
– anularea obligativității efectuării de teste pentru detectarea COVID-19 în cazul membrilor staff-urilor tehnice și sportivilor care s-au vaccinat cu ambele doze.
– deschiderea la capacitate 100% a restaurantelor, dacă personalul și clienții sunt vaccinați cu ambele doze
– renunţarea la mască pe plajă și în drumețiile de la munte
– participarea la evenimente private pentru cei care s-au vaccinat
– renunţarea la purtarea măştii în centrele de fitness şi în bazinele de înot
– La serviciu, atât în sectorul public, cât și în cel privat, persoanele vaccinate cu ambele doze ar urma să nu mai fie obligate să poarte mască
Mai mult, Ministrul de Interne Lucian Bode a precizat că din 1 iunie va fi luat în discuţie şi aspectul legat de organizarea nunţilor.
„Şi acest aspect va fi luat în discuţie începând cu 1 iunie. Deocamdată aceste evenimente private nu sunt permise, sunt permise într-un număr restrâns cununiile religioase şi civile şi cu siguranţă şi acest eveniment frumos din viaţa fiecărui om va fi permis începând cu 1 iunie în anumite condiţii”, a menţionat Lucian Bode.