ARHIVA B365

Beneficiarii fondurilor europene ies să protesteze în stradă

Această decizie înseamnă modificarea contractelor de finanţare printr-o simplă notificare, în condiţiile în care nu a fost modificată legislaţia în vigoare, scrie romanialibera.ro. Practic implementatorii de proiecte sunt aduşi în situaţia în care deşi au angajat cheltuieli, au făcut contracte, au făcut o planificare a lichidităţilor, prin aplicarea retroactiva a acestor măsuri de returnare a unei părţi a prefinantarii nu mai au la dispoziţie lichidităţi pentru a duce la bun sfârşit angajamentele asumate.

„AMPOSDRU îşi încalcă obligaţia de a anunţa din timp beneficiarii cu privire la modificări care ar putea afecta desfăşurarea proiectelor (aşa cum se specifică în contractele de finanţare), şi practic somează că în termen de trei zile beneficiarul de finanţare să accepte condiţiile noi sau să rezilieze contractul de finanţare cu urmările de rigoare”, susţin reprezentanţii ONG-urilor, citaţi de RL.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button