ȘTIRI

Belu și Bitang nu renunță la lotul național de gimnastică

Belu şi Bitang au negat că vor pleca în străinătate şi au spus că vor lua o decizie finală la revenirea în ţară, în funcţie de strategia FR Gimnastică şi a COSR, anunţă Realitatea.net

„Eu cred ca toată această tevatură a pornit de la faptul că înţelegerea cu federaţia a fost pana la JO. Este un final de contract. Este clar că discutia cu federaţia a fost până la Jocurile Olimpice, dar asta nu înseamnă că plecăm de la lot, ne dăm demisia şi abandonăm totul. Sunt doar concluziile altora. Noi nu am declarat nimic nimănui despre plecarea noastră. N-am stat de vorbă cu nimeni înainte de Jocuri despre viitor, nu a stat nimeni de asa ceva! Nu e momentul, nu am discutat!”, a declarat Mariana Bitang.

Octavian Belu declarase, conform Gsp.ro, după scandalul medaliei de bronz de la bârnă: ”Contractul meu s-a încheiat”. În cadrul conferinţei de presă de miercuri, Bellu a  susţinut însă că n-a spus nimic nimănui de demisie şi că „Va conta foarte mult implicarea celui care face proiectul de viitor. Mă interesează ce se va întampla cu fenomenul în care sunt de atâţia ani, dar pot să mă implic şi în alt mod decât o fac acum.”

Informaţiile privind demisiile celor doi antrenori români au apărut în urma incidentului de marţi. Ponor a ratat medalia de bronz la bârnă- în primă instanţă se afla pe locul trei, dar, după contestaţia americanilor, Alexandra Raisman a fost urcată de arbitri pe podium în locul ei. După finala de la sol, soldată cu o medalie de argint pentru Ponor, gimnasta a declarat presei că „m-a durut că n-am fost felicitată de antrenori pentru medalie.”

În cadrul conferinţei de astăzi, Cătălina şi-a cerut scuze pentru declaraţie, susţinând că a fost, de fapt, felicitată de cei doi.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button