Sistemul de tranzacţionare cu carduri de la BCR, verificat de BNR

de:
06 iul. 2015
0 Afișari
Sistemul de tranzacţionare cu carduri de la BCR, verificat de BNR

BNR a verificat dacă sistemul de tranzacţionare cu carduri al BCR a funcţionat normal pe parcursul weekendului trecut, după ce banca a suspendat timp de două zile operaţiunile de schimb valutar efectuate prin internet banking pentru a evita posibile volatilităţi ale cursului în urma referendumului din Grecia, notează zf.ro.

„Am verificat dacă sistemul de tranzacţionare cu carduri a fost funcţional în weekend şi a reieşit că tranzacţiile valutare cu carduri au fost posibile. Era important ca tranzacţiile cu cardurile să nu fie întrerupte. Aşadar, nu a fost o ancheta, ci am verificat dacă sistemul de tranzacţionare cu cardul a fost operaţional”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, pentru MEDIAFAX.

Iată şi poziţia BCR în acest caz:

„Sistemul de carduri a funcţionat normal in toata aceasta perioada, inclusiv pentru plăţi în lei şi valută în străinătate şi în Grecia.

În weekend-ul 4-5 iulie, posesorii de carduri BCR au efectuat 81.000 de tranzacţii la nivel internaţional. dintre care 185 au fost realizate în Grecia.

Operaţiunile de transferuri bancare în valută în România şi străinătate au funcţionat normal in toata aceasta perioada.

Tranzacţiile de schimb valutar prin intermediul aplicaţiei de internet banking funcţionează la parametri normali începând de luni, 6 iulie, ora 09:00.

Acestea au fost suspendate în weekend-ul 4-5 iulie pentru a proteja clienţii de eventuale volatilitati ale cursului valutar, potential generate de rezultatele referendumului din Grecia.

BNR nu face vreun fel de ancheta la BCR pe aceasta tema.

Analistii Erste Group estimeaza ca din punct de vedere economic, situaţia din Grecia nu prezintă un risc important pentru tarile din Europa Centrala si de Est. Exporturile ţărilor din zona ECE către Grecia reprezintă undeva între 0,1 şi 0,5% din PIB. Exporturi/PIB catre Grecia reprezinta doar 0.5% in cazul Romaniei. În plus, sistemul bancar românesc este foarte lichid si foarte bine capitalizat”, a explicat Ionuţ Stanimir, directorul de comunicare al BCR, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Conform digi24.ro, BCR nu a anunţat clienţii de suspendarea acestui serviciu. Întreruperea temporară a ieşit la iveală după ce mai mulţi clienţi nu au reuşit să facă schimburi valutare online.

Reprezentanţii BCR au precizat, pentru România TV, că „referitor la confuzia utilizării cardurilor BCR în străinătate, cardurile BCR au funcţionat pentru plăţi în lei şi valută, inclusiv în străinătate şi Grecia. 

BCR anunţă, printr-un comunicat de presă, că şi-a protejat clientii prin oprirea în weekend a operaţiunilor de schimb valutar efectuate prin internet banking. Banca susţine că operatiunea de suspendare a operaţiunilor de schimb valutar efectuate prin internet banking a avut ca principal scop protejarea intereselor clientilor de posibile fluctuatii ale cursului de schimb.

„Tranzacţiile de schimb valutar prin intermediul aplicaţiei de internet banking funcţionează la parametri normali începând cu ora 09:00 în această dimineaţă. Acestea au fost suspendate în weekend-ul 4-5 iulie pentru a proteja clienţii de eventuale fluctuaţii de curs valutar”, a transmis directorul de comunicare al BCR, Ionuţ Stanimir.

Sistemul de carduri a funcţionat normal, inclusiv pentru plăţi în lei şi valută în străinătate şi în Grecia. Operaţiunile de transferuri bancare în valută în România şi străinătate au funcţionat normal. În weekend-ul 4-5 iulie, posesorii de carduri
BCR au efectuat 81.000 de tranzacţii la nivel internaţional, dintre care 185 au fost realizate în Grecia, adaugă BCR prin comunicatul de presă citat.

CITEŞTE ŞI: Cum motivează BCR faptul că a permis unui magazin să ia bani de pe card unui client,fără să-l anunțe

Cookies