Bazinele olimpice ale lui Chiliman băltesc de patru ani

de:
12 iul. 2011
0 afișări
Bazinele olimpice ale lui Chiliman băltesc de patru ani

Primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, nu a reuşit să ducă la bun sfârşit, nici după patru ani, ideea de a construi două bazine olimpice acoperite la Liceul Tehnic „Media” şi la Liceul „Nicolae Iorga”.

Asta chiar dacă, în 2008, Chiliman scria pe blogul personal că până la sfârşitul anului 2009, vor fi amenajate două noi bazine olimpice de 50 de metri la Liceul „Media”, respectiv de 33 de metri la Liceul „Nicolae Iorga”.

Potrivit Hotărârii de Consiliu Local Sector 1 nr.137/29.05.2007, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii bazin olimpic acoperit la Liceul Tehnic „Media”, la început investiţia a fost estimată la suma de 32.828.178 de lei, adică 9.379.479 euro, conform cursului valutar de la acea vreme, luat în calcul de autorităţi.

Cum suma în lei ce trebuie investită a rămas aceeaşi, la ultima şedinţă de Consiliu Local, din data de 28 iunie 2011, valoarea investiţiei a fost actualizată la suma de 8.039.482 euro, rezultând o diferenţă de curs de 1.339.997 euro.

Şi investiţia în bazinul olimpic acoperit, cu sală de sport, de la Liceul „Nicolae Iorga” a fost estimată, în anul 2007, la suma de 5.766.730 euro, conform HCL Sector 1 nr.138/29.05.2007. Patru ani mai târziu, la aceeaşi sumă în lei investită, investiţia mai face doar 4.528.839 euro, conform HCL nr.106 din 28.06.2011, deci cu 1.237.891 euro mai puţin.

În aceste condiţii, după patru ani de amânări, investiţia în cele două bazine olimpice acoperite a fost diminuată cu 2,57 milioane de euro, numai din diferenţa de curs valutar.

Bani cheltuiţi pe proiecte fără finalitate în practică

Mai mult decât atât, Primăria Sectorului 1 a atribuit în anul 2007 două contracte pentru proiectarea bazinelor olimpice, ambele obţinute de firma SC Arcadia Engineering SRL. Primul dintre contracte, pentru proiectarea bazinului olimpic de la Liceul Tehnic „Media”, a fost atribuit la valoarea de 999.786 lei fără TVA. Cel de-al doilea, pentru proiectarea bazinului olimpic de la Liceul „Nicolae Iorga”, s-a ridicat la suma de 582.750 de lei fără TVA.

Cei aproximativ 1,6 milioane lei, fără TVA, cheltuiţi de primarul Chiliman pentru proiectarea celor două bazine olimpice în anul 2007 nu îşi găsesc însă corespondent în practică, în condiţiile în care, nici după patru ani, la cele două unităţi de învăţământ nu s-a săpat nici măcar o groapă pentru construcţia bazinelor de înot.

Terenurile necesare pentru construcţia celor două bazine olimpice au fost transferate de la Primăria Capitalei la Primăria Sectorului 1 în anul 2006.

Cookies