Bazaar pe Victoriei se reîntoarce în weekend, în inima orașului, pe 26-27 aprilie. Bucureștenii pot găsi aici bijuterii handmade, cosmetice naturale sau își află viitorul în tarot

21 apr. 2025
1951 afișări
Bazaar pe Victoriei se reîntoarce în weekend, în inima orașului, pe 26-27 aprilie. Bucureștenii pot găsi aici bijuterii handmade, cosmetice naturale sau își află viitorul în tarot
Bazaar pe Victoriei se reîntoarce în weekend, în inima orașului, pe 26-27 aprilie. Bucureștenii pot găsi aici bijuterii handmade, cosmetice naturale sau își află viitorul în tarot / Sursa foto: Agerpres

Bucureștenii sunt invitați pe 26–27 aprilie la Bazaar pe Victoriei. O nouă ediție organizată de Apolla Events, care aduce în prim-plan micile afaceri locale, într-un cadru prietenos și presărat cu voie bună.

Intrarea este liberă.

Avem Bazaar pe Victoriei în ultimul weekend din luna aprilie

Bucureștenii interesați de micile afaceri locale pot veni în ultimul weekend din luna aprilie la Bazaar pe Victoriei.

Evenimentul se va desfășura în inima Bucureștiului, mai exact la Victoria Hub (Calea Victoriei 210). Acesta se va desfășura atât într-un spațiu interior cât și într-unul exterior.

Ce găsesc bucureștenii la Bazaar pe Victoriei

Programul începe la ora 11:00 și se încheie la 21:00.

Acolo vor avea de unde să aleagă cadouri pentru cei dragi sau să își cumpere chiar lor ceva drăguț. Evenimentul reunește creatori și mici antreprenori locali.

Printre obiectele regăsite se numără:

  • bijuterii handmade;
  • lumânări parfumate;
  •  accesorii;
  • picturi;
  •  obiecte decorative din ceramică, rășină sau florale;
  •  cosmetice naturale;
  •  articole vestimentare;
  • dulciuri și produse de patiserie.

Vizitatorii de la Bazaar pe Victoriei vor avea acces atât la grădina spațiului, cât și la zona interioară, iar barul și bucătăria vor fi deschise pe tot parcursul programului.

Barul vă stă la dispoziție cu licori magice pe toată perioada târgului, deci puteți savura liniștiți o cafea delicioasă pentru a începe dimineața în forță sau un pahar de vin alb pentru a vă relaxa în apropierea serii. În plus, bucătăria este deschisă și vă așteaptă cu un meniu de preparate atent alese cu care să vă delectați papilele gustative, au precizat organizatorii.

De asemenea, va fi disponibil pentru cei interesați și un stand de tarot pentru sesiuni de citire a cărților, oferite de „Tarot cu Oli”.

Te-ar mai putea interesa:

 

Cookies