Bâz-bâz! În București începe al 11-lea tratament împotriva țânțarilor din acest sezon. Primăria Capitalei: se intervine în toate sectoarele

18 aug. 2023
293 afișări
Bâz-bâz! În București începe al 11-lea tratament împotriva țânțarilor din acest sezon. Primăria Capitalei: se intervine în toate sectoarele
Bâz-bâz! În București începe al 11-lea tratament împotriva țânțarilor din acest sezon. Primăria Capitalei: se intervine în toate sectoarele. Sursa foto: Facebook/ Compania Municipală Eco Igienizare

Duminică, 20 august, în București începe al 11-lea tratament împotriva țânțarilor din acest sezon, anunță Primăria Capitalei. Echipele vor interveni în toate sectoarele, în timpul nopții.

În București începe al 11-lea tratament împotriva țânțarilor

Începe al 11-lea tratament împotriva țânțarilor din acest sezon, anunță Primăria Municipiului București (PMB) într-un comunicat de presă.

Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Eco Igienizare, începe duminică, 20 august 2023, al 11-lea tratament împotriva țânțarilor din acest sezon.

Începând cu ora 22:00 și până la 5 dimineața, echipele Companiei Municipale Eco Igienizare vor interveni în toate sectoarele Capitalei, folosind 12 utilaje de mare capacitate, dar autoutilitarele echipate cu atomizoare portabile și termonebulizatoare, în zonele unde este accesul îngrădit și acolo unde există vegetație deasă.

Anul acesta, prin Programul Unitar de Acțiune pentru Deratizare, Dezinsecție și Dezinfecție, sunt prevăzute 14 tratamente, explică PMB.

Zonele vizate

Echipele Companiei Municipale Eco Igienizare vor acționa atât pe spații deschise din domeniul public și privat – terenuri ale instituțiilor publice, spații verzi, parcuri, cimitire, maluri de lac, piețe, târguri, oboare, bâlciuri), cât și pe spații deschise ale persoanelor fizice și juridice (pe aliniamentele stradale adiacente).

Pentru acest tratament, împotriva țânțarilor adulți, este folosit produsul insecticid SOLFAC Trio EC, produs ce este avizat de Ministerul Sănătății. Bine de știut: în concentrația utilizată, nu pune în pericol sănătatea oamenilor sau sănătatea animalelor. În caz de contact direct, insecticidul poate provoca iritații ale căilor respiratorii, de aceea tratamentele se desfășoară pe durata nopții.

Bucureștenii trebuie să știe că pot semnala locurile în care este nevoie de intervenție la numărul de  telefon 0752.041.898, dar și online, la adresa de mail sesiză[email protected].

Amintim că, începând cu data de 17 august, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat al patrulea tratament de dezinsecție pentru combaterea căpușelor. Aceste operațiuni se realizează pe toate spațiile verzi ale domeniului public, respectiv parcuri, grădini publice, locuri de agrement, cimitire și spații sau terenuri aferente imobilelor (asociații de locatari /proprietari, cămine de elevi, locuințe sociale, etc.).

Cookies