Bătrânele și cochetele tramvaie ale anilor ‘70 se întâlnesc, la Palatul Suțu, cu modernele prezentului. “Trecut-au anii” în București

La început a fost “du-mă acasă, măi tramvai”, nu mașina și numai statul în trafic în mașină, nu metroul, autobuzul sau trotineta electrică.

Încă din 1871, bucureștenii aveau tramvaie trase de cai, iar în decembrie 1894 apar și primele tramvaie electrice, între Obor și Cotroceni, cu linii pe o lungime de 6,5 kilometri.

În anii ’70-’80, Șerban Lăcrițeanu, pe atunci elev de liceu, a fotografiat tramvaiele și autobuzele vremii din pură pasiune, lăsându-ne astfel imagini incredibile cu locuri din București azi dispărute.

În 2024, o echipă de fotografi coordonată de Andrei Bîrsan (fondator Asociația Bucureștiul meu drag) a refăcut cadrele lui Șerban Lăcrițeanu, efectul comparației fiind surprinzător.

Expoziția de fotografie „Trecut-au anii 2024” se află pe gardul Muzeului Suțu și poate fi vizitată gratuit în perioada 17 septembrie – 15 octombrie, fie zi, fie noapte.

Tramvaiele toamnelor de altădată: taxatoare în ultimul vagon, bănci din șipci de lemn lăcuite, bare metalice nichelate și iluminat cu becuri incandescente

Pentru cei care au trăit în anii ‘70, tramvaiele bucureştene prezentau un farmec aparte. Culorile roşu-crem, zgomotul mecanismelor de rulare sau clopotul acţionat manual (de fapt, cu piciorul), toate defineau inconfundabil unul din cele mai apreciate mijloace de transport ale acelor vremuri. Multe din fotografiile lui Șerban Lăcrițeanu surprind locuri din București care cu greu mai pot fi recunoscute sau care nu mai există. Pe lângă farmecul Bucureştiului de altădată, Șerban Lăcrițeanu a înregistrat şi dinamismul vieţii cotidiene: construcţia metroului, tramvaie pline cu călători, aglomeraţie pe străzi, căi ferate în inima oraşului.

Tramvaie „Then and Now”. Un București care, pe alocuri, a rămas doar în fotografii

Andrei Bîrsan: Deşi imaginea oraşului nostru s-a schimbat enorm în perioada trecută de la realizarea acestor fotografii, nu putem să nu privim cu plăcere şi nostalgie aceste imagini. La realizarea expoziției am fost ajutat, ca de fiecare dată, de Mihai Petre care cunoaște Bucureștiul ca nimeni altul iar Luciana Gingărașu dă vestea mai departe despre expoziție. Mii de mulțumiri domnului director Adrian Majuru și echipei minunate de la Muzeul Municipiului București! Bucurați-vă de fotografiile lui Șerban Lăcrițeanu aici: https://bucurestiulmeudrag.ro/profil/slacriteanu.

Aici evenimentul Facebook https://fb.me/e/T4f9KAmA.  Ulterior, expoziția poate fi văzută online, aici: www.bucurestiulmeudrag.ro

Trecut-au anii, dar unele lucruri nu se schimbă niciodată. Multe modele de tramvai din anii ‘70 circulă și azi iar liniile de cale ferată sunt la fel de vechi

Andrei Bîrsan: “Trecut-au anii 2024” continuă tradiția expozițiilor outdoor găzduite la începutul toamnei de Palatul Suțu (Muzeul Municipiului București), expoziții gen „then and now” cu fotografiile făcute de Șerban Lăcrițeanu în anii ’70 cu mijloacele de transport ale Bucureștiului refăcute în zilele noastre de: Alexandru Iordan, Anda Stăncescu, Andrei Bîrsan, Andrei Pîslaru, Andreia Bîrsan, Antonio Gherdan, Camelia Stan, Cora Bundur, Cristian Ivan, Cristian Malide, Dan Sendroiu, Daniel Mihai, Dragoș Oproiu, Eli Driu, Florian Marin, Gabriel Cristea, Gelu Coltău, Georgian Ilie, Ioan Herișanu, Ioana Banică, Ionuț Petianu, Livia Vintilă, Luciana Gingărașu, Mădălina Macovei, Mihaela Bîrsan, Mihai Petre, Paulina Șelaru, Radu Iacob, Răzvan Pașol, Sabin Prodan și Sorin Panait. Le mulțumesc pentru bucuria provocării de a face împreună această expoziție în zilele noastre.

Șerban Lăcrițeanu a lucrat toată viața la CFR și a fotografiat mijloacele de transport în comun din anii ’70-’80

Șerban Lăcrițeanu: Primele fotografii cu tramvaie le-am făcut prin anul 1972-1973, când deja eram elev de liceu. Ca tehnică folosită, aveam în dotare un aparat de fotografiere Zenit E, o bicicletă pliantă Pegas și o așa numită “pungă de un leu”, pentru transportul și mai ales pentru mascarea aparatului foto. Zonele preferate pentru fotografiat erau în principal cele situate în apropierea gărilor CFR (pasiunea încă din copilărie a fost istoria CFR), în care se putea ajunge cu bicicleta. De regulă, evitam să mă deplasez pe jos, pentru a putea să dispar rapid de la locul faptei în caz de nevoie. Fotografiatul mijloacelor de transport în comun nu mi-a produs niciodată probleme, dimpotrivă, vatmanii sau șoferii se bucurau când observau că sunt fotografiați. Odată cu începerea serviciului (bineînțeles, tot la CFR), dar și din cauza schimbărilor arhitectonice din București, combinate cu uniformizarea parcului de vehicule al ITB, a scăzut și interesul meu pentru fotografia urbană, scrie Șerban Lăcrițeanu pe bucurestiulmeudrag.ro.

A fost odată ca niciodată: “Farmecul dispărut al unui tramvai roșu-crem care se deplasa agale pe străzile cu piatră cubică din București”

Șerban Lăcrițeanu: Astăzi, majoritatea locurilor frumoase din Bucureștiul copilăriei, împreună cu farmecul inegalabil al unui tramvai roșu-crem care se deplasa agale pe străzile cu piatră cubică, printre mici magazine de cartier, au dispărut pentru totdeauna. Au rămas însă fotografiile care astăzi ne încânta privirea și ne trezesc amintirile plăcute ale tinereții.

Bănci din șipci de lemn lăcuite, bare metalice nichelate, iluminat cu becuri incandescente, podeaua din șipci de lemn, scaunul și tejgheaua rabatabilă a taxatoarei, zgomotul inconfundabil al compresorului de aer, mirosul de metal încins degajat de saboții de frână aplicați pe roți și, nu în ultimul rând, culorile crem-roșu la exterior-, așa au rămas în amintire tramvaiele anilor ’70. (..). Prețul biletelor varia în funcție de distanța parcursă și “clasa” tramvaiului: 30 și 40 de bani la clasa I-a (vagonul motor), respectiv 25 și 35 de bani la clasa a II-a (vagonul remorcă).

“Taxatoarele aveau rezervat un scaun amplasat imediat lângă ușa de urcare de la capătul din spate al vagonului”

Șerban Lăcrițeanu: Până la introducerea sistemului de autotaxare, biletele erau vândute de “taxatoare”. Majoritatea erau femei și aveau rezervat un scaun amplasat imediat lângă ușa de urcare de la capătul din spate al vagonului. În fața scaunului se afla o tejghea rabatabilă, cu un sertar cu câteva despărțituri pentru bani și bilete. Pe timp de iarnă, cele mai bine încălzite erau tramvaiele pe 4 osii, care erau echipate cu rezistențe amplasate sub scaune. Pe timp de vară, cel mai plăcut era însă în vagoanele pe două osii, la care se deschidea (culisa) complet primul geam pe partea dreapta, în sensul de mers.

“Din cauza șocurilor generate de calitatea slabă a liniei sau pentru a se dezmorți, mulți vatmani conduceau în picioare”

Șerban Lăcrițeanu: Cel mai interesant era să călătorești în vagoanele V09 în locul situat în partea stângă a vatmanului. La aceste tramvaie, cabina de conducere nu era închisă, fiind de fapt spațiul de urcare/coborâre în vagon. Accesul în salonul cu scaune destinat călătorilor se făcea prin intermediul a două uși culisante stânga-dreapta, cu mânere din alamă. Singurul element de confort al vatmanului era un scaun tapetat cu vinilin maro și șurub, reglabil pe înălțime. Din cauza șocurilor generate de calitatea slabă a liniei sau pentru a se dezmorți, mulți vatmani conduceau în picioare.

În stânga vatmanului se află controlerul și inversorul de mers, cu o frumoasă placă cu inscripția C.ie F.se Thompson-Houston, Paris, în fața acestuia se afla robinetul de frână și cel pentru acționarea pneumatică a ușilor, iar în dreapta manivela frânei de mână. Întrerupătorul general se află montat pe tavanul cabinei. În anii ’70, în ciuda vechimii lor, aceste tramvaie erau încă folosite pe majoritatea liniilor din București. În acei ani, liniile de tramvai erau numerotate de la 1 la 30, iar linia 26 avea un traseu circular și funcționa și pe timpul nopții. Existau și două linii “preorășenești”, nr. 28 și 29, care făceau legătură între cartierul Pantelimon și Gara CFR Cățelu (București Sud), respectiv Gara Progresu-Jilava. Aceste trasee erau cu linie simplă, iar circulația tramvaielor se făcea după reguli speciale, cu încrucișări în anumite stații prevăzute cu linii de încrucișare.

Modern, elegant și confortabil, fabricat în RFG, “tramvaiul nemțesc” uimea bucureștenii anului 1969

Șerban Lăcrițeanu: Anul 1969 marchează începutul acțiunii de modernizare a parcului de tramvaie ITB. În acel an șosea în țară un tramvai prototip, articulat din 3 unități, produs în Germania Federală de firma Linke-Hofmann-Bush. Era un tramvai modern, elegant și confortabil, cu o capacitate mare de transport și câteva echipamente revoluționare pentru acea dată: uși acționate electric, boghiuri silențioase, frânare de serviciu electrică și de urgență cu patina electromagnetică, iluminat fluorescent, etc.

Numerotat 3501, tramvaiul LHB a fost repartizat liniei 19. Îmi amintesc nu nostalgie cum așteptam ore în șir “tramvaiul nemțesc” în stația Sfânta Vineri, după care efectuam un parcurs dus-întors pe tot traseul, care atunci ajungea până pe Calea Dudești, în cealaltă parte a Bucureștiului. 3501 a servit drept model Atelierelor Centrale București pentru construcția celebrului tramvai V3A, începând cu anul 1970. Și tramvaiele V3A aveau un aspect deosebit, modern, pentru acei ani, dar nu erau la fel de confortabile ca cel german.

“Autotaxarea: găureai pur și simplu biletul, fiecare tramvai avea alt model de matrice pentru găurit. Acum poți să plătești și cu cardul”

B365.ro: Andrei Bîrsan, cum era transportul public în anii 70-80? Ați trăit acei ani. Tramvaiele se târau la fel de greu ca cele de azi?

Andrei Bîrsan: Multe tramvaie sunt aceleași cu cele de atunci, numai că au fost revopsite și atâta tot. Îmi plăceau când eram mic, îmi plăcea cum punea frână vatmanul și pufăia tramvaiul. Erau interesante, erau cele cu “remorcă”, te urcai și găseai o taxatoare în spate. Era o cabină mică unde stătea o doamnă pe un scăunel și era mai ieftin dacă stăteai în spate, decât în față. Plăteai 25 de bani dacă stăteai la “remorcă” și 30 de bani în primul vagon. După aceea a venit autotaxarea, găureai pur și simplu biletul, fiecare tramvai avea alt model de matrice pentru găurit. Acum poți să plătești și cu cardul și cu telefonul mobil, cu ce vrei tu. E mult mai ușor.

“În cabină vatmanul își avea biroul lui, cu iconiță, prosop, radio, o cafea”

B365.ro: “Tramvaiele toamnelor de altădată” sună frumos, dar cum erau ele, de fapt?

Andrei Bîrsan: De multe ori pasagerii atârnau de uși, stăteau pe tampoane în spate, așa era transportul în comun atunci. Acum avem metroul și multe, multe mașini și multă aglomerație. Îmi plăcea să mă duc în față, să văd cum conduce vatmanul, era foarte cald și mirosea puternic a motorină. Nu știu dacă este o nostalgie, pur și simplu cu tramvaiul ăla mergeai. Acolo era biroul vatmanului, cu iconiță, prosop, o cafea, ceva de mâncare. Așa cum noi avem acum biroul nostru, așa avea și el.

Podul Mihai Vodă, Hala de la Piața Unirii, Calea Văcărești, podul de la Grozăvești, locuri dispărute pe unde cândva trecea tramvaiul

B365.ro: Foarte important este că fotografiile prezintă locuri care azi nu mai există. Ce a dispărut?

Andrei Bîrsan: Podul Mihai Vodă nu mai există, stația de tramvai era chiar în fața la stația de pompieri de la Izvor. Tramvai era și pe Calea Văcărești, nu mai există, și nici la podul Grozăvești, cel vechi, nu mai există. Hala de la Unirii nu mai există, la fel și Podul Grant, Sfânta Vineri, la fel și pe Buzești înainte să demoleze Oprescu Piața Matache. Pe la Piața Rosetti trecea tramvaiul, ba chiar și pe Smârdan, în Centrul Vechi. Te gândești cum de încăpea tramvaiul pe Smârdan, dar uite că încăpea.

Noi căutăm în fiecare an să prezentăm ceva din ceea ce s-a schimbat mult în București. Anul acesta este al domnului Lăcrițeanu care are fotografii excelente, nemaipomenite. Este puțin trist că singurele fotografii bune din acele timpuri sunt făcute de amatori, nu de profesioniști. Pasiunea lui Șerban Lăcrițeanu a făcut să avem aceste imagini vechi.

În prezent, Bucureștiul are cea mai lungă rețea de tramvaie din România (141 km cale dublă în 2019).