La doar câteva ore după ce primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că șantierul de la Planșeul Unirii trebuie să înceapă urgent și că el garantează că autorizația în regim de urgență, așa cum o solicită, va fi eliberată „în câteva zile”, a venit replica primarului general al Capitalei.
Esența acestui deja conflict e următoarea: Daniel Băluță consideră situația de la Planșeul Unirii una de urgență, care impune eliberarea în regim de urgență a unei autorizații de construire, în vreme ce Nicușor Dan vorbește, pe de-o parte, de o situația mai puțin gravă de cum e descrisă, iar pe de alta despre absența unor documente care să ateste gravitatea la modul neîndoielnic.
Printr-un comunicat trimis de PMB, Nicușor Dan anunță că va elibera autorizația de construire după ce Primăria Sectorului 4 va depune toate avizele solicitate, întocmai cum prevede legea.
Primarul general mai spune că a cerut funcționarilor din primărie ca, până pe 27 septembrie, să facă o verificare a avizelor depuse până în acest moment.
Există periodic discuții tehnice între reprezentanții Primăriei Municipiului București și cei ai Primăriei Sectorului 4, în care ambele părți au arătat deschidere pentru obținerea tuturor documentelor impuse de lege și absolut necesare pentru un astfel de proiect de amploare care va afecta sever traficul rutier din centrul orașului pentru cel puțin 2 ani.
Primarul general mai declară că, din toate expertizele tehnice analizate, rezultă clar nevoia de consolidare a planșeului, însă niciunul dintre documente nu justifică eliberarea autorizației în regim de urgență.
Pentru Planșeul de la Unirii, prefectul Capitalei a convocat azi Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului București.
”Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a analizat astăzi, 25 septembrie a.c., starea deplorabilă în care se află în acest moment Planşeul Unirii, construcţia uriaşă de beton din Piaţa Unirii, asupra căreia sunt necesare intervenţii urgente de punere în siguranţă, potrivit celor mai recente expertize de specialitate realizate în acest sens”, a transmis, printr-un comunicat, primăria Sectorului 4:
A fost o ședință covocată după ce, săptămâna trecută, autoritățile au intrat sub Piața Unirii, să vadă și „să prezinte publicului starea reală a planşeului”
Daniel Băluță a mai vorbit despre o de neînțeles opoziție pe care o întâmpină proiectul de refacere a planeului:
Rolul pe care îl avem, noi toţi cei care îndeplinim funcţii publice, este acela de a rezolva problemele acestui oraş. Rolul meu, în această situaţie, este acela de a pune în siguranţă Pasajul Unirii şi Planşeul Unirii şi mă voi folosi de toate pârghiile legale pe care le am la îndemână pentru ca aceste lucrări să fie executate! Chiar dacă momentan întâmpinăm o opoziţie căreia, personal, nu-i pot găsi justificare, mă angajez să nu mă las până ce aceaste lucrări nu vor fi finalizate, pentru că altfel, vom ajunge să cadă oraşul pe noi.
PS4 ar mai avea nevoie, în acest moment, de 3 avize, documente ce trebuie emise de către instituţii aflate în subordinea Primăriei Generale:
Sunt 3 avize care ne lipsesc. Unul de la ALPAB, ai cărei reprezentanţi ne-au comunicat faptul că eliberarea avizului nu este de competenţa lor şi ne-au îndrumat către cabinetul Primarului General, adică fix către instituţia care ne solicitase avizul ALPAB. Fără acest aviz, pe care în mod evident nu-l putem obţine, nu se poate elibera nici avizul Direcţiei de Mediu a Primăriei Capitalei. Mai mult, ne lipseşte şi avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie, instituţie aflată, de asemenea, în subordinea Primărei Municipiului Bucureşti Reprezentanţii acestei comisii şi-au motivat imposibilitatea eliberării avizului prin faptul că au rămas, în momentul de faţă, fără regulament de funcţionare, lucru care înseamnă, de fapt, o desfiinţare a acestei comisii.
Daniel Băluţă invocă inclusiv discriminarea în modul de lucru al Primăriei Generale, comparînd situația de la Planșeul Unirii cu cea din cazul Podului Grant:
Pentru lucrările de consolidare ale Podului Grant, Primăria Municipiului Bucureşti a eliberat, în 2023, autorizaţia de construire în regim de urgenţă nr. 109/30557, invocându-se tocmai încadrarea podului în starea tehnică IV din V posibile, nesatisfăcător, adică tocmai în acelaşi condiţii în care se află acum Planşeul Unirii. Mai mult, conform actului emis de Primăria Capitalei, caracterul de urgenţă este generat tocmai de încadrarea construcţiei în starea tehnică IV din V posibile, nesatisfăcător. De ce Podul Grant era pericol public în gradul IV, şi planşeul, aflat în stadiul V pe anumite porţiuni, nu este? Mie, personal, nu mi se pare raţional.