Băsescu: Voi valida astăzi noul Guvern

de:
05 mart. 2014
0 Afișari
Băsescu: Voi valida astăzi noul Guvern

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va valida noii miniştri ai Guvernului, la ora 18.00, având în vedere faptul că premierul Victor Ponta şi-a asumat răspunderea pe noul Guvern. Şeful statului a anunţat că a ajuns la un acord cu Victor Ponta astfel încât, în această seară, la ora 18:00, va semna numirea noilor miniştri ai Cabinetului. Totodată, spune Băsescu, Guvernul urmează să-şi asume răspunderea pe programul de guvernare.

„Fac validarea la ora 18.00. Decretul a şi plecat la Monitorul Oficial la ora 16.30. Nu suntem într-o criză guvernamentală, România are un Guvern cu mai mulţi interimari, însă suntem într-o situaţie inedită pentru că avem miniştri trecuţi prin Parlament şi în acelaşi timp menţinem interimari”, a declarat şeful statului, într-o conferinţă de presă ţinută la Palatul Cotroceni. 

Iată principalele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu:

Azi, după ceremonia de învestire a lui Oprea, am avut o nouă discuţie cu premierul. Am ajuns la un acord care constă în următoarele: Guvernul îşi va asuma răspunderea pe un nou program, eu voi valida azi miniştrii care au trecut ieri prin Parlament.

Sesizarea făcută de parlamentarii PDL şi PMP va continua să producă efecte, dacă n-o retrag ei. Mi se pare foarte important ca, în această situaţie, CCR să se pronunţe.

Avem o situaţie nouă, în care un partid pleacă, PNL, şi vine altul la guvernare, UDMR. E important ca CCR să se pronunţe, mai ales că parlamentarii PDL şi PMP au solicitat acelaşi lucru care a fost şi o exigenţă a mea în relaţia cu premierul. Sper ca lucrurile să se finalizeze, aşa cum am fost de acord.

Dacă nu ajungeam la un acord, era o prelungire a guvernului cu foarte mulţi interimari. România are un guvern, nu avem o criză guvernamentală. Însă suntem într-o situaţie inedită prin aceea că avem miniştri trecuţi prin Parlament şi, în acelaşi timp, menţimen interimari. Acesta este ineditul.

Dacă sâmbără CCR va constata că trebuie să fie un program de guvernare nou, procesul ar fi durat foarte mult pentru că obliga la aşteptare.

Acordul cu premierul e bazat foarte mult pe cuvântul de onoare al fiecăruia. M-am angajat că fac validarea noilor miniştri la ora 18:00.

Angajamentul premierului că va adopta un program de guvernare m-a făcut să mă răzgândesc. Am convingerea că vă va prezenta procedura asupra căreia am convenit.

Între mine şi premier este un acord verbal. Nu cred că nu-şi va respecta cuvântul. E prea important să respectăm amândoi ce am convenit azi.

Această remaniere guvernamentală e cu un grad de inedit extrem de ridicat pentru că până acum a plecat un partid din Guvern, iar n-a venit altceva. Iar acum vine alt partid în Guvern. Dacă nu s-ar fi făcut sesizarea la CCR de către PDL şi PMP, aş fi făcut eu conflict instituţional pe aceeaşi temă, pe nevoia unui program.

A doua rundă de discuţii a fost după instalarea lui Oprea.

Cookies