ARHIVA B365

Băsescu: Revenirea la Cotroceni nu mai e o prioritate

„Suntem în cea mai penibilă situaţie în care poate fi un Guvern: organizează referendum, dă cifra, se termincă şi când vede că n-a ieşit cum trebuie îl contestă. Situaţia, unică în UE, descalifică Guvernul României. Nu vom scăpa de efecte neplăcute” a declarat preşedintele suspendat la sediul său de campanie. 

El a criticat şi decizia lui Victor Ponta şi a lui Crin Antonescu de a îi scoate de pe listă pe românii care lucrează în străinătate sau pe cei care au buletinul expirat. 

Ce i-a trecut doctorului Ponta şi lui Crin prin cap pentru a încerca să măsluiască listele electorale: să-i scoată din liste pe cei care lucrează în străinătate. Ilegalitate şi prostie mai mari decât astea nu există. Trebuie să citească Constituţia„, a punctat Băsescu.

Băsescu a adăugat că Guvernul vrea să mute pe autorităţile locale responsabilitatea pentru ilegalităţile de la referendum, atenţionând primarii să nu intre într-un joc din care ieşirea nu poate fi decât într-o celulă.

În legătură cu o eventuală demisie, preşedintele suspendat a declarat: „Ca să demisionez trebuie să fiu în funcţie. Eu sunt suspendat. Din postura de suspendat nu pot demisiona”.

De asemenea, preşedintele suspendat declară că revenirea la Cotroceni nu mai este cea mai importantă miză, adăugând că „Pentru sănătatea democraţiei în România, este esenţial ca acest referendum să fie analizat în toate detaliile lui din punct de vedere al legalităţii”.

Fostul preşedinte a criticat şi decizia de ieri a Curţii Constituţionale de a amâna decizia privind legitimitatea Referendumului din 29 iunie: „Decizia de ieri a CC a fost generată de un chestor care i-a scris ministrului de Interne – să nu ne facem iluzii că ministrul nu a ştiut – după ce acelaşi chetor dăduse cifrele pe care ministrul şi le-a asumat, i-a scris că cifrele nu sunt bune. Nu ştiu dacă e bine, domnule chestor! Aţi minţit. Mă tem că eu v-am făcut chestor!”

„Guvernul, în urma loviturii de stat, a organizat un referendum. La AEC, MAI, singurul autorizat să transmită listele electorale, a precizat numîrul de 18,3 milioane de locuitori. Toate poveştile cu CNAS, INS, evidenţa altor Case sunt diversiuni, pentru că singura autoritate recunoscută de lege putând să comunice cifrele electorale este MAI”, a declarat Băsescu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button