Băsescu şi Firea, la mediator. Dosarul în care Băsescu este acuzat de şantaj s-ar putea închide

de:
13 nov. 2015
0 Afișari
Băsescu şi Firea, la mediator. Dosarul în care Băsescu este acuzat de şantaj s-ar putea închide

Traian Băsescu şi Gabriela Firea au semnat un acord la mediator, astfel că dosarul deschis în numele fostului preşedinte în care este acuzat de şantaj s-ar putea închide, potrivit Realitatea Tv.

Conform sursei citate, cei doi şi-au asumat în scris că vor merge la un mediator pentru a purta discuţii asupra acestui subiect. Parchetul General va suspenda acest dosar, pe perioada medierii, iar dacă cei doi se vor împăca, Parchetul va clasa acest dosar.

Potrivit Realitatea Tv, iniţierea medierii îi aparţine fostului preşedinte, după ce Gabriela Firea a declarat că Traian Băsescu nici nu i-a cerut scuze pentru declaraţiile făcute.

Lucian Bolcas, avocatul Gabrielei Firea, a declarat vineri ca Traian Basescu este cel care a cerut medierea, iar Gabriela Firea a acceptat prin semnarea unui contract in acest sens.

Avocatul Lucian Bolcas a mentionat ca un mediator va incepe consultari separat cu cei doi in perioada urmatoare.

‘Fiecare parte isi va expune pozitia. Nu e vorba de impacare, ci o modalitate de stingere a conflictului. Am trimis contractul de mediere la Parchetul General si probabil procurorii vor suspenda cercetarile’, a mai spus Bolcas, citat de Agerpres.

Pe 16 martie, Traian Băsescu a declarat că a fost anunțat că este suspect de amenințare, în urma plângerii depuse de Gabriela Firea. Două zile mai târziu, Parchetul General a anunţat că se continuă urmărirea penală a fostului şef de stat în dosarul in care acesta este acuzat de santaj de catre Gabriela Firea.

Pe 20 septembrie, procurorii au respins cererea lui Traian Băsescu, pentru o confruntare cu Gabriela Firea. Patru zile mai târziu, Gabriela Firea declara că nu se poate vorbi de o împăcare cu Traian Băsescu.

Totul a pornit de la o declaraţie făcută de Traian Băsescu la Realitatea Tv, unde a declarat că Gabriela Firea ar putea să nu-şi mai vadă soţul acasă. „Mai auzeam o prostie, tot de la doamna cunoscătoare. Ar fi mai bine să se uite la moșia soțului ei, că înțeleg că ar fi destule probleme pe moșia lui acolo. Să fie atentă acolo, că s-ar putea să nu-l mai găsească într-o zi acasă”, a declarat Traian Băsescu, cu referire la soțul Gabrielei Firea, primarul orașului Voluntari, Florin Pandele.

Vezi şi: Traian Băsescu a publicat contractul de împrumut dintre Gabriela Firea și firma CRESCENT

           Băsescu, INCULPAT PENTRU AMENINȚARE: „Am încredere în justiţie. Ai emoţii doar când încalci legea.”

Cookies