Băsescu: „Nu este nevoie de referendum la Capitală, aici Parlamentul decide”

de:
19 mai 2011
0 afișări
Băsescu:

Preşedintele crede că organizarea unui referendum la nivelul Capitalei privitor la reorganizarea sa administrativă nu este necesară, aici Parlamentul fiind cel care decide cum va arăta legea: „am şi un sentiment de tristete când văd zbaterea de la Bucuresti. Nu e nevoie de niciun referendum – aici parlamentul hotareste, s- a exagerat.” –  a spus Băsescu. Preşedintele a mai declarat că bucureştenii vor spune că vor să îşi aleagă primarul de sector, dar ei nu înţeleg ce se ascunde în spatele complicatului sistem administrativ şi că el îşi va asuma sarcina de a explica populaţiei.

Șeful PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a făcut public săptămâna trecută proiectul PDL de modificare a Legii Administraţiei Publice Locale, care nu ţine cont de rezultatele referendumului ce ar urma să aibă loc în Capitală.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, în situaţia actuală, în care fiecare partid mare are câte doi primari de sector, este imposibilă unificarea Bucureştiului. „Bucureştenii nu ştiu ce înseamnă şapte consilii într-un oraş” – a spus Băsescu. „Politicienii sunt în plasa acestor primari şi a consiliilor lor” – a mai spus preşedintele.

„Câte contracte, câte terenuri trebuie să dai ca primar ca să scoţi o hotărâre de Consiliu? Câte compromisuri trebuie să facă un primar cu şapte consilii? Bucureştenii nu realizează” – s-a întrebat preşedintele, care a fost şi el, la vremea lui, Primar general al Capitalei, cu şapte consilii. „Trebuie să îl mulţumeşti şi pe cel cu panseluţele, care are consilierii lui, nu mai spun de cel cu ceasurile… ” – a conchis Băsescu, referitor la compromisurile pe care trebuie să le facă primarul.

Legea Capitalei, susţinută de PDL, prevede desfiinţarea consiliilor locale de sector şi reducerea prerogativelor primarilor de sector. În luna iunie va fi organizat un referendum la nivelul Capitalei privind reorganizarea administrativă a oraşului.

Cookies