ARHIVA B365

Băsescu regretă că nu a avut tot timpul o majoritate care să accelereze reformarea României

„Nu am ajuns încă la viziunea asupra a ceea ce trebuie să regret în cele două mandate”, a spus Traian Băsescu la TVR, întrebat ce regretă, după cele două mandate de şef al statului.

El a precizat că un „regret generic” pe care îl are este că „nu a avut tot timpul o majoritate care să sprijine, să accelereze mai puternic reformarea României”, notează Mediafax.

„Marea problemă, în momentul de faţă, nu este la servicii, nu este la justiţie, deşi şi aici sunt lucruri de făcut, de punere sub control a acestor structuri, servicii de informaţii. Marea problemă este că, spre exemplu, în partea de executiv, nu am găsit înţelegere să depolitizăm administraţia”, a arătat Băsescu, dând vina pe „partidele care au fost la guvernare, fie că a fost PDL-ul, PSD-ul, liberalii, că au guvernat cu toţii.

Traian Băsescu a menţionat că depolitizarea „trebuie făcută, pentru că asta este şi explicaţia de ce nu absorbim fondurile europene, de ce nu creăm locuri de muncă”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button