ARHIVA B365

Băsescu: Ponta să asume programul de guvernare

Şeful statului a declarat, marţi seară, că premierul Victor Ponta să asume programul de guvernare. Iată principalele declaraţii ale preşedintelui:

Azi s-a adoptat hotărârea de numire a unui număr de miniştri. Punctul meu de vedere este că voi respecta deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale şi voi numi toţi miniştrii în momentul în care condiţiile vor fi îndeplinite.

Ceea ce eu am solicitat – să existe un program de guvernare care să reflecte noua realitate politică a guvernului, dar şi protocoalele convenite între partenerii din noua majoritate.

Nu a fost posibil un asemenea lucru azi în Parlament. Sunt 2 opţiuni în accepţiunea mea: una e cea care pleacă de la realitatea unei întâmpinări făcută la CCR de grupul arlamentar al PDL-ului şi al PMP.

Din păcate, la această oră nu ştiu conţinutul documentului pe care PDL şi PMP l-au înaintat la Curte. Pot intui că e vorba de aceeaşi problemă a legitimităţii guvernării pe un program aprobat de Parlament când USl era o realitate politică. Comportamentul de azi din Parlament al copreşedintelui USL Antonescu demonstrază că USL nu există.

Al doilea considerent e legat de programul de guvernare adaptat la noua realitate politică. Am discutat cu Ponta, sper ca în perioada următoare să dea o soluţie, a asumării răspunderii a actualului guvern pe un nou program de guvernare care să reflecte noile alianţe din Parlament.

Cred că e o soluţie foarte rapidă pe care i-am propus-o premierului, nu ştiu când va stabili CCR un termen. Probabil mâine se va da termen. Cea mai rapidă soluţie mi se pare aceea a adoptării mâine în Guvern a noului program de guvernare, cu care premierul să-şi asume răspunderea în parlament şi eu vă asigur că în momentul în care programul de guvernare va fi asumat nu voi ezita să semnez decretele de instalare a miniştrilor. Şi programul de guvernare se pot depune moţiuni de cenzură, dar nu văd ce ar putea să fie întrun program de guvernare atât de grav să încalce Constituţia.

Rămânem însă cu o problemă: expirarea mandatului interimar a ministrului de Interne. Am convenit cu Ponta soluţia ca să nu ajungem aici. Dacă mâine premierul va face soliciările convenite, nu vom ieşi din termenul de interimat la Interne. Am discutat împreună o soluţie.

Nu mai merge uzitatul „da-i că merge şi aşa”. E vorba de instralarea unui guvern şi vreau să răspundem la toate exigenţele Constituţiei astfel încât legitimitatea guvernului să fie cât mai bună. Nu vreau să-mi mai las în plus şi în activitatea mea un precedent care să nu reflecte în integralitate procedurile şi exigenţele constituţionale şi politice când e vorba de o schimbare de asemenea dimensiuni.

E voprba dfe instalarea unui guvern şi vreau să răspundem la toate exigenţele instituţiei, legitimitatea Guvernului să fie cât mai bună având în vedere schimbarea masivă de suport parlamentar pentru guvernul care se prefigurează. Nu mai vreau să mai las în plus şi în activitatea mea un precedent în care să nu reflecte integralitate procedurile şi exigenţele constituţionale şi politice când este vorba de o schimbare de asemenea dimensiuni în susţinerea Guvernului de către Parlament.

Procedura pe care am propus-o eu, cu asumarea guvernului şi a noului program, ridică semne de întrebare cu privire la legitimitatea desemnării premierului pe USL. Este un lucru care, după părerea mea, trebuia să-l vrea premierul fără să-l cer eu.

Domnul Antonescu, până la publicarea în Monitorul Oficial, este preşedintele Senatului.

Vreau să văd că ajunge în Parlament noul program de guvernare.

Îmi doresc mult să fie un Guvern cu un nivel de legimitate acceptabil.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button