Preşedintele TRAIAN BĂSESCU a declarat, astăzi, că prim-vicepreşedintele PNL, KLAUS IOHANNIS, ar fi un bun ministru de Interne pentru România.
Întrebat de jurnalişti ce are de gând să facă pentru a convinge statele care se opun aderării României la spaţiul Schengen, preşedintele TRAIAN BĂSESCU a declarat: „Un bun lucru ar fi dacă aş putea să fac echipă pentru a sprijini (aderarea la spaţiul Schengen, n.r.) – cu un ministru care s-ar numi KLAUS IOHANNIS.”
Declaraţia a fost făcută de preşedintele Traian Băsescu într-o conferinţă cumună cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în cadrul căreia a fost abordat, printre altele, şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen.
Sursa: realitatea.net