Băsescu: Mai devreme sau mai târziu vor apărea acte de terorism şi în România

de:
29 iul. 2016
0 afișări
Băsescu: Mai devreme sau mai târziu vor apărea acte de terorism şi în România

Traian Băsescu a declarat la B1 TV că Angela Merkel ‘ a greşit şi face în continuare o greşeală din dorinţa de a fi consecventă politic’ în ce priveşte imigranţii, în condiţiile în care realitatea dovedeşte că ‘soluţia culturală’ de integrare a musulmanilor ‘a fost un eşec’.

De asemenea, fostul şef al statului a menţionat că, deşi mulţi îl vor judeca pentru ideea sa, dacă ar fi în locul Angelei Merkel sau a lui Francois Holland, ar recurge la măsuri care să afecteze familiile teroriştilor, astfel încât să-i descurajeze pe potenţialii atacatori.

Ce aş face în locul lui Merkel şi Hollande (…), la orice atac terorist vă expulzăm familiile, vă confiscăm averile, toată familia pleacă de unde a venit. Nu mai avem altă soluţie (…), soluţia culturală a fost un mare eşec. Rudele până la gradul trei să fie expulzate în 24 de ore, nu din răzbunare, ci pentru a reduce numărul celor care fac atentate şi să-i faci să se gândească la familiile lor‘, a spus Traian Băsescu.

CITEŞTE ŞI 11 terorişti jihadişti au fost prinşi în România în anul 2015

După atentatul de la Nisa, fostul şef al statului a atras atenţia că serviciile de securitate, inclusiv cele din România, nu sunt capabile să prevină toate atacurile teroriste.

„Nu vreau să panichez pe nimeni. Structurile de securitate româneşti sunt mobilizate tot timpul să prevină atacuri teroriste, dar nicio structură, niciun stat, inclusiv România, nu poate garanta că este în măsură să prevină un atac la metrou oricând ar fi el„, a susţinut Traian Băsescu.

Cookies