ARHIVA B365

Băsescu îl refuză pe Ponta: Nu poate să ceară retragerea decoraţiei lui Tokes

„În temeiul Articolului 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1511/2005 privind aprobare Regulamentului pentru organizarea și funcționarea consiliilor de onoare ale ordinelor naționale „Steaua României”, „Serviciul Credincios” și „Pentru Merit”, „cavalerii unui ordin pot semnala Cancelariei Ordinelor atitudini și fapte pe care le consideră dezonorante comise de alți cavaleri ai respectivului ordin și care aduc prejudicii morale și ating demnitatea și onoarea Ordinului”; menționăm că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu este membru al Ordinului Național „Steaua României”, deci, conform prevederilor legale, nu poate solicita declanșarea procedurii de retragere a acestei decorații”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Premierul Victor Ponta i-a solicitat preşedintelui Traian Băsescu retragerea ordinului Steaua României pentru europarlamentarul Lazslo Tokes. În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”, informează Realitatea.net.

În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), în urmă cu o săptămână, că „nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.

Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român „extremiştilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.

Tokes: Cele spuse de mine la Tuşnad au fost denaturate într-o manieră inimaginabilă
La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat atunci că îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Naţional „Steaua României”.

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluţie.

Conferirea decoraţiei a fost motivată, potrivit decretului semnat de şeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, „în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button