Băsescu: Ghiţă este foarte periculos, pentru că este convins că pune preşedintele României

de:
14 oct. 2014
0 Afișari
Băsescu: Ghiţă este foarte periculos, pentru că este convins că pune preşedintele României

Preşedintele Traian Băsescu a spus, la Realitatea TV, că „generaţia Ghiţă este mai perfidă” decât cea a vechilor moguli, fiind, astfel, mai periculoasă, şi a precizat că o singură dată a stat de vorbă cu acesta, apreciind că este „extrem de inteligent”.

„Discuţia a fost scurtă, e evident că a avut o mare susţinere, trebuie să vă spun că l-am găsit cu contracte şi la EADS şi la STS şi peste tot”, a comentat Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus, despre Sebastian Ghiță, că „s-a extins enorm, la vedere sau ascuns”.

„Este foarte periculos, pentru că el acum e convins că pune preşedintele României”, a mai afirmat Băsescu.

Potrivit lui Băsescu, Ghiţă este mai periculos decât alţii pentru că „face politică”, adăugând: „Se duce prin instituţii şi se răsteşte, toată lumea ştie de frica lui Ghiţă în instituţii”.

Băsescu a mai arătat că Sebastian Ghiţă este „mult mai periculos decât Vântu, pentru că Vântu era pe faţă, furase bani de la poulaţie, cu FNI-ul, şi el făcea politică funcţie de interesele lui financiare”.

Cookies