Băsescu, fost primar general al Capitalei, în tabăra desființării sectoarelor. ”Nu știu cu ce o să vă alegeți dacă nu se revine la un oraș cu administrație unică”

06 nov. 2025
2268 afișări
Băsescu, fost primar general al Capitalei, în tabăra desființării sectoarelor. ”Nu știu cu ce o să vă alegeți dacă nu se revine la un oraș cu administrație unică”
Băsescu, fost primar general al Capitalei, în tabăra desființării sectoarelor. ”Nu știu cu ce o să vă alegeți dacă nu se revine la un oraș cu administrație unică”/ Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fost președinte și fost primar general al Capitalei, Traian Băsescu, a declarat că dacă Bucureștiul nu revine ca un oraș cu o administrație unică, nu va fi un mare progres după aceste alegeri.

Băsescu nu crede că Bucureștiul trebuie să râmână împărțit în sectoare

Traian Băsescu a precizat că alegerilor pentru Primăria Capitalei nu vor fi atât de importante dacă Bucureștiul nu devine un oraș cu o administrație unică și rămâne împărțit pe sectoare, potrivit România TV.

De asemenea, el crede că Bucureștiul va trebui să revină la situația unei administrații unice, dacă nu se va întâmpla acest lucru, banii nu merg către investițiile reale, ci către „panseluțe”.

Nu știu cu ce o să vă alegeți, dar dacă nu se revine la București ca un oraș cu o administrație unică, nu va fi un mare progres. Dacă vă aduceți aminte, când eram eu primar, Adrian Năstase a spart bugetul Primăriei Capitalei și l-a dus la sectoare, a declarat Băsescu, în exlusivitate pentru RomâniaTV.

Cât timp a fost Trăian Băsescu primar general al Bucureștiului

Amintim că, Traian Băsescu a obţinut primul mandat de primar general al Capitalei în urma celui de-al doilea tur de scrutin al alagerilor locale din 18 iunie 2000.

A câştigat mandatul de primar al Capitalei în turul al doilea, întrunind 50,69% din voturi, la foarte mică distanță de Sorin Oprescu, candidatul PDSR, care a obținut 49,31%, potrivit Agerpres.

Pe primul loc, în primul tur al alegerilor, din iunie 2000, în preferințele electoratului bucureștean s-a aflat candidatul PDSR, Sorin Oprescu, cu 260.689 de voturi (41,16 la sută), urmat de candidatul PD, Traian Băsescu, cu 108.862 (17,18 la sută) și Călin Cătălin Chiriţă (CDR), care a obținut 104.719 (16,53 la sută).

La 6 iunie 2004, Primar general al Capitalei a fost ales din primul tur Traian Băsescu, candidat din partea Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD, cu 417.153 de voturi valabil exprimate (54,95%).

La data de 12 decembrie 2004, Traian Băsescu a fost ales președinte al României.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies