ȘTIRI

Băsescu despre Sebastian Ghiță și „norocul” acestuia la licitații: Am ridicat problema în CSAT

Traian Băsescu a declarat, vineri, la gândul Live că Sebastian Ghiţă a fost unul dintre finanţatorii campaniei electorale a lui Victor Ponta.  „A fost un partener al lui Victor Ponta, asta cu siguranţă, şi probabil şi unul dintre finanţatorii campaniei sale. (…) Dar nu putea duce Ghiţă toată campania”, a spus Băsescu. 

La remarca moderatorului emisiunii că Sebastian Ghiţă este unul dintre câştigătorii licitaţiilor din domeniul IT, fostul şef al statului a spus că în perioada în care era preşedinte a ridicat această problemă în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

„Eu, având informaţii despre norocul lui Ghiţă la câştigarea licitaţiilor, să ştiţi că am ridicat problema şi în CSAT de două-trei ori. (…) a câştigat licitaţii şi la instituţii care ţineau de CSAT”, a afirmat Băsescu, adăugând că mai mult de-atât nu avea ce face.

„Mai mult de-atât ce să faci? Nu preşedintele organizează licitaţii”, a declarat Băsescu, remarcând, totodată, că Sebastian Ghiţă a fost un om norocosîn privinţa contractelor cu statul, dar că acum „nu mai este la fel de norocos”.

„Ştiu eu de ce şi-a pierdut norocul? Cert este că acum nu mai e la fel de norocos. (…) Eu l-am suspectat mereu că are o anume susţinere, dar fără probe…Mai mult de-atât n-o să spun”, a afirmat Băsescu.

Urmărirea penală a lui Sebastian Ghiţă a fost extinsă pentru trafic de influenţă, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la schimbarea destinaţiei fondurilor UE şi coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din 2012 şi la cele prezidenţiale din 2014, potrivit DNA.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button