Basescu, despre legea maidanezilor: In forma in care a trecut prin Parlament o promulg fara retineri

de:
16 sept. 2013
0 Afișari
Basescu, despre legea maidanezilor: In forma in care a trecut prin Parlament o promulg fara retineri

„Acum e la CCR, din cate stiu, in forma in care a trecut prin parlament o promulg fara retineri, e ceea ce cred ca trebuie sa se intample. Dupa ce aducem populatia canina la o dimensiune rezponabila se poate gandi si alt mod, dar acum e un pericol”, a spus Basescu, raspunzand unei intrebari la finalul unei conferinte de presa la palatul Cotroceni, conform Hotnews.

Pe 10 septembrie, proiectul de lege privind cainii fara stapan a fost adoptat de plenul Camerei Deputatilor, noteaza Agerpres.

Actul normativ prevede prelungirea de la sapte la 14 zile lucratoare a termenului in care un caine din adapost poate fi revendicat sau adoptat, gratuit. Dupa cele 14 zile, autoritatea locala poate decide eutanasierea cainilor sau prelungirea sederii lor in adapost, cu conditia sa aiba resurse financiare pentru intretinerea padocurilor.

Curtea Constitutionala discuta pe 25 septembrie sesizarea cu privire la proiectul de lege de modificare a OUG 155/2001 privind cainii comunitari, adoptat de Camera Deputatilor.

Sesizarea de neconstitutionalitate a fost depusa de 29 de senatori de la PP-DD, PNL, PC, PSD si PDL, printre care Haralambie Vochitoiu (lider grup PP-DD), Tudor Barbu (lider grup PC), Dumitru Pelican (PC), Calin Popescu-Tariceanu (PNL), Ioan Ghise (PNL), Catalin Croitoru (PSD), Ovidiu Marius Isaila (PDL).

In documentul care a ajuns la Curtea Constitutionala, senatorii sustin ca forma in care actul normativ a fost adoptat difera fundamental, atat in ceea ce priveste conceptia, cat si in ceea ce priveste continutul, de cea adoptata de Senatul Romaniei la data de 12 martie 2013.

Cookies