Băsescu atacă: Nu poți să desemnezi un prim-ministru care nu are soluții pentru țară

de:
26 nov. 2012
0 Afișari
Băsescu atacă: Nu poți să desemnezi un prim-ministru care nu are soluții pentru țară

Băsescu a vorbit și despre politicienii care doar se ceartă între ei, în campania electorală, fără a veni cu soluții: „Văd că numai se jignesc între ei, nu prezintă nicio perspectivă de la nivelul partidelor aflate în competiţie, eventual se mai ocupă de preşedinte, dar să dea soluţii pentru oamenii care sunt deja acasă de la Mechel… (…) Aş vrea să îi văd în dezbateri serioase pe oamenii ăştia, aş vrea să îi văd că nu mai mint”, a afirmat Traian Băsescu, conform rtv.net.

Băsescu a mai spus că „ar fi bine ca premierul Ponta, care era şef al Corpului de control când au fost privatizate aceste combinate, să se uite la condiţiile de privatizare şi să vadă dacă mai este ceva de făcut, dacă nu trebuie găsite soluţii pentru crearea de locuri de muncă – chestiune care ar trebui să fie în atenţia Guvernului, dar şi a oamenilor care sunt în campanie, nu numai Guvernul trebuie să se uite la Mechel”.

„Fac apel la clasa politică să abordeze lucrurile importante pentru România, fie că vorbim de revizuirea Constituţiei ţinând cont de referendumul din 2009, de crearea de locuri de muncă, fie că vorbim de UE, dar cinstit, de perspectiva bugetului, de obligativitatea că în mult hulita lege a pensiilor de indexare a pensiilor din 2013. Iar în aceste dezbateri din campanie nu am văzut decât abordări superficiale, de cele mai multe ori mincinoase care nu se adresează problemelor serioase”, a spus Băsescu.

„Mai sunt două săptămâni şi să nu-şi imagineze cineva că se pot numi guverne pe poveşti. Este un avertisment extrem de serios pe care îl fac public către partide, că deocamdată nu am văzut niciun buget pe 2013 susţinut de cei aflaţi în campanie şi care să justifice guvernarea”, a adăugat Băsescu. ‘Nu poți numi un prim-ministru care nu vine cu soluții” – a spus Băsescu.

Şeful statului le-a transmis politicenilor să fie responsabili faţă de electoratul căruia îi cer votul.

„Încetaţi să mă mai implicaţi în campanie pentru că mă obligaţi să vă răspund”, a mai spus Traian Băsescu.

Cookies