Băsescu a sesizat Curtea Constituţională în privinţa reprezentării României la Bruxelles

de:
25 iun. 2012
0 Afișari
Băsescu a sesizat Curtea Constituţională în privinţa reprezentării României la Bruxelles

Război fără menajamente între Traian Băsescu şi Victor Ponta pe tema reprezentării României la Bruxelles. Preşedintele i-a transmis premierului printr-o scrisoare că nu poate reprezenta România la Consiliul European şi ca dacă îşi va însuşi atribuţiile prezidenţiale ar putea răspunde în faţa legii.

Scrisoarea a fost înregistrată la cabinetul premierului pe 20 iunie. În scrisoare, Traian Băsescu îi transmite lui Victor Ponta că a decis să plece la Consiliul European fără a avea aprobarea expresă a şefului statului şi ar putea răspunde în faţa legii pentru acest lucru. „Vă atrag atenţia că absenţa unei aprobări exprese din partea Preşedintelui României cu privire la mandatul de participare la reuniunea Consiliului European, coroborată cu lipsa deleqării exprese a Prim-ministrului în calitate de reprezentant al statului român, va echivala, din punct de vedere juridic, cu o însuşire a unei atribuţii constituţionale a Preşedintelui României de către primul-ministru”, scrie preşedintele Traian Băsescu.

În ziua în care Traian Băsescu îi scria lui Victor Ponta, premierul anunţa că Ministerul Afacerilor Externe a transmis deja lista cu persoanele ce vor face parte din delegaţia care va reprezenta România la Consiliul European. Consiliul European va avea loc pe 28 – 29 iunie la Bruxelles.

Sursa: realitatea.net

Cookies