Băsescu a decis ca raportul privind managementul de la Cantacuzino să fie trimis Parchetului

de:
27 mart. 2014
0 Afișari
Băsescu a decis ca raportul privind managementul de la Cantacuzino să fie trimis Parchetului

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, membrii CSAT au discutat despre implicaţiile în planul securităţii naţionale ale disfuncţiilor constatate în activitatea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino”.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a apreciat că, din cauza managementului defectuos exercitat de conducerile succesive ale Institutului „Cantacuzino”, din cauza nerespectării procedurilor, a controlului defectuos al procesului de producţie, dar şi a implicării improprii a Ministerului Sănătăţii, s-au înregistrat, în ultima perioadă, deficienţe care pot genera vulnerabilităţi la adresa stării de sănătate a populaţiei şi că se impune luarea unor măsuri pentru remedierea tuturor acestor deficienţe şi pentru prevenirea repetării acestora.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a decis ca raportul prezentat în şedinţa CSAT să fie trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, precizează sursa citată.

Cookies