Baronul Mircea Govor, anchetat pentru corupție, după ce amenința cu rezultatul alegerilor

de:
11 nov. 2014
2 Afișari
Baronul Mircea Govor, anchetat pentru corupție, după ce amenința cu rezultatul alegerilor

DNA în investghează pe Mircea Govor pentru folosirea influenţei, se arată într-un răspuns oficial al DNA transmis Gândul. Procurorii s-au autosesizat, marţi dimineaţă, după ce Gândul a publicat stenograma din şedinţa PSD în care a fost înregistrat Govor.

Surse judiciare au declarat, în urmă cu puţin timp, pentru gândul că Mircea Govor este investigat pentru infracţiunea de „folosire a influenţei în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite prev. de art. 13 din Legea 78/2000 modificată”.

gândul a relatat luni că primari, consilieri, directori de deconcentrate sau directori de şcoli au fost puşi pe lista neagră de PSD. Cel puţin asta s-a întâmplat la Satu Mare, unde, supărat că a pierdut alegerile în judeţ, preşedintele organizaţiei şi vicepreşedinte al CJ, Mircea Govor, a convocat, pe 4 noiembrie, o şedinţă de criză în care i-a ameninţat pe aceştia cu demiterea şi tăierea fondurilor, dacă în turul II Victor Ponta nu va câştiga alegerile.

„Deci nu se mai poate. Dacă vreţi să lucrăm bine împreună, bine, dacă nu cu asta basta. (…) Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero şi garantez că niciunul nu mai primeşte nimic. Staţi şi muriţi, asta e viaţa. (…) Şi-o spun foarte clar. Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic, directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă”, îi ameninţă Govor, potrivit unei înregistrări obţinute de gândul.

Cu tăierea fondurilor au fost ameninţaţi şi reprezentanţii bisericii, cu care, susţine Govor, a discutat pentru sprijin pe 16 noiembrie. În înregistrare se poate auzi planul pe care îl face şeful PSD Satu Mare pentru duminica alegerilor. Govor cere mobilizarea maximă a activului de partid în faţa secţiilor de votare, unde să-i sfătuiască pe oameni să voteze cu Ponta. Victor Ponta s-a clasat pe locul al doilea în judeţ, fiind devansat de Klaus Iohannis cu 0,6%.

Contact de gândul, Mircea Govor admite că a avut o şedinţă cu primarii şi aleşii locali ai PSD, dar susţine că nu i-a ameninţat pe şefii de deconcentrate şi pe directorii de şcoli, comentând că probabil înregistrarea este „o făcătură a cuiva”. El recunoaşte însă că a discutat şi cu preoţii din judeţ, cu care afirmă că are o relaţie foarte bună. Govor e contrazis însă de inspectorul şcolar Claudiu Mondici, care a confimat pentru gândul că a participat pe 4 noiembrie la şedinţa PSD.

Cookies