Vasile Chișiu cântă la Operă: Baritonul ONB care şi-a lăsat tractorul ca să minuneze săli pline

Vasile Chișiu cânta de mic: și muzică corală și muzică populară. Însă opera n-a fost una dintre pasiunile lui încă din adolescență: în adolescență lucra ca fermier, muncea sute de hectare de teren agricol și se necăjea de fiecare dată când venea seceta. 

În 1991, la 16 ani, a reușit să primească un împrumut de la Banca Centrală, bani pe care i-a investit în teren agricol. În ’96, a fost desemnat cel mai tânăr fermier din România, premiu oferit de Fundaţia Fermier. Însă niciuna dintre cele două evenimente nu i-a influențat într-atât drumul în viață precum cele care au urmat.

La un an după ce a primit premiul, a participat la o conferință agricolă din Belgia.  Acolo, în ultima zi, s-a dat o recepție la care au venit reprezentanți din toate țările participante. Vasile a cântat la recepție ‘Treceți batalioane române Carpatii‘ și a încheiat cu ‘O sole mio’: „După,  delegația italiană a venit să-mi spună: Grazzie maestro… nu știam eu de măiestrie pe atunci, își amintește baritonul.

La 23 de ani a participat la un alt congres agricol european, din Ljubljana,  împreună cu o echipă de filmare de la emisiunea Viața Satului. Când s-a întors de acolo, reporterița care îl însoțise, care iubea foarte mult opera, i-a făcut cadou două discuri de vinil, ale lui Nicolae Herlea: unul cu canțonete și altul cu ‘Bărbierul din Sevilla’: „Îmi spunea atunci că parcă mă aude în rolul lui Rigoletto, cum o strig pe fiica mea…”

„Când te îndrăgostești de ceva, celelalte cad, nu mai au valoare”

În același an, fiind în anul III de facultate (a terminat Facultatea de Agronomie, la ID) a venit în București la niște examene. S-a întâlnit aici cu un coleg care i-a spus să meargă Teatrul de Operetă Ion Dacian. În seara aceea era Liliacul, de Strauss: „Am venit la Liliacul și… era ca atunci când îți face cineva un masaj cu un aparat care vibrează, fix pe coloana vertebrală. Eram fascinat de toți care cântau acolo. Am plâns la spectacolul ăla pentru că mă gândeam că, până la vârsta aia, eu n-am putut să merg la așa ceva… că degeaba asculți la televizor,  nu e aceeași senzație.  Nu mă gândeam pe atunci c-o să ajung pe scena de la Operă.”

La un an după, dădea admiterea la Conservator, în Iași. A lăsat acasă 250 de găini ouătoare în baterii și intenția de a cumpăra alte 1000. Știa că era un risc mare, dar a pornit de la premisa că-l poate susține.

Învăța în timp ce muncea, cu partiturile lipite de geamul tractorului: „Tractorul avea la geam niște plase de sârmă, ca să nu ieși pe geam în caz că te răstorni cu el. Și am lipit sub ele ce lucram la Teorie și Solfegiu. Toată ziua învățam acolo. Că aveam de arat și, dintr-un capăt în altul, tractorul merge aproape singur. Doar că era foarte greu că mergeam la canto la Sibiu, așa obosit, abia mai respiram… ce să mai și cânt.”

Tata, când m-a ascultat prima dată:
„Mă copile, parcă-i mai greu ca la coasă!”

Spune că pentru operă e nevoie de condiție fizică, de odihnă. Iar el lucra acasă pe ploaie și pe vânt, câte trei zile încontinuu si se mai confrunta și cu hoții, „care furau 2 tone de varză într-o noapte, o tonă-două de cartofi în alta.”

La Conservator, nu s-a inscris decis din prima pe operă. Se gândea că o să ajungă la un ansamblu de muzică populară profesionist dar, odată intrat, a cunoscut și mai bine muzica care acum îi e ocupație zilnică: „Așa că am intrat și în Corul Operei… pe vremea aia râdeam de ăștia de la Opera când îmi spuneau cât câștigă. Mă gândeam că eu, cu agricultura, câștigam într-o zi cât ei într-o lună. Dar, când te îndrăgostești de ceva, celelalte cad, nu mai au valoare. Dacă ceva îți place, prinde altă valoare.”

Povestește că părinții l-au susținut din prima:” Tata chiar s-a bucurat. Făceam pe atunci credite la bănci în fiecare an, trebuia să punem casa gaj, îl cam tensionam. Eu, de toți banii pe care-i luam, cumpăram motorină, câte un utilaj, îngrășăminte, ierbicide, sămânță.  Mai eram și supărat că, dincolo de șosea, la Biertan, ploua, la mine,(n.r. la Mediaș) nu ploua… a fost greu.”

 Însă mai greu e cu opera. Cel puțin cu impresia asta a rămas tatăl lui când i-a cântat prima dată acest gen de muzică: „În anul I, când a venit la mine, m-am apucat să-i cânt. El a fost la operetă de câteva ori, îi plăcea opereta, dar opera nu-i plăcea, pentru că nu înțelegea limba. Și i-am cântat ceva din Elixirul Dragostei.  Am transpirat tot, mi-era mai greu pe atunci, nu știam perfect tehnica și, după ce-am terminat, tata zice: -Mă copile, parcă-i mai greu ca la coasă!-„

După anul I de Conservator, s-a transferat din Iași în București:  „Simțeam că acolo nu-i destul de severă școala”, explică, „în București, am participat la toate masterclas-urile care s-au făcut: conduse de Berndt Riedel, Jutta Schlegel, Mariana Nicolescu, Eduart Turmagian, Ileana Cotrubaș etc.”

La Opera Națională din București a ajuns prima dată în anul III de studii, ca să dea o audiție, însă atunci nu erau locuri. Și el se pregătea oricum să plece în Italia, cu o bursă Erasmus. Maestrul Ludovic Spiess l-a ascultat și i-a spus să mai vină o dată la audiție, când se întoarce din Italia.

După anul petrecut în Italia, s-a întors cu toate examenele luate. A renunțat la vacanțe în Malta și Tunisia pe care le plănuia cu femeia care ulterior i-a devenit soție, ca să aibă timp de învățat însă,după ce a ajuns în țară, facultatea nu i-a echivalat examenele. 

A trebuit așadar ca, în anul V, să repete și cursurile din anul IV și să dea examenele din ambii ani de studiu.

Întors în țară, n-a îndrăznit să se întoarcă la o audiție la maestrul Spiess, cum îl îndemnase, dar n-a putut să stea departe de operă:  „Veneam la toate spectacolele Operei, stăteam sus, pe terasă; și o dată m-a văzut maestrul în sală. M-a întrebat: Când te aud din nou? Când doriți, i-am spus.”

L-a ascultat și i-a spus că demult căuta o voce ca a lui. Peste două luni de la audiție, avea primul spectacol: rolul lui Enrico din „Lucia di Lamermoor” (martie 2005). După câteva luni, după deblocarea posturilor, a semnat contracul cu ONB.

De atunci a primit premii ca Grand Prix, oferit de regiunea Oder-Spree, în cadrul cursurilor de Opera „Oper Oder Spree 2006” în Cetatea Beeskow, Germania, şi premiul Fundaţiei Darcleè la Concusul Internaţional de Canto Hariclea Darcleè (Brăila) și a avut concerte pe scene mari din Neuzelle, Sauen, Vilnius, Milano, Miskolc și Marsala.

În 2012 a debutat în rolul titular din opera „Rigoletto”, așa cum îi prevestea reporterița în urmă cu 14 ani, pe când nici nu fusese încă la un spectacol de Operă. Tot în Rigoletto a ridicat, vineri seară, o sală plină în picioare.

Opera „Rigoletto” spune povestea unui bufon de la curtea ducelui de Mantova. Bufonul Rigoletto se poartă în mod servil față de duce și își bate joc de cei cărora ducele le-a sedus soțiile sau fiicele. După ce la curtea acestuia vine tatăl uneia dintre fetele pângărite de duce şi e ridiculizat de bufon, îl blesteamă: să păţească şi el ca cei pe care-i ridiculizează. Blestemul se adevereşte după ce ducele o cunoaşte pe fiica secretă a lui Rigoletto (Gilda), pe care seniorii ducelui o considerau amanta bufonului. Ducele se pretinde îndrăgostit de aceasta şi se întâlneşte cu ea, dându-se drept un „student sărac şi orfan” şi fără să ştie că ea e fiica lui Rigoletto.

Într-o noapte, seniorii ducelui decid să-i facă o farsă bufonului şi s-o răpească pe cea pe care o credeau amanta lui. Gilda e răpită de seniori şi dusă la curtea ducelui. Acolo, petrece o noapte cu acesta, în timp ce Rigoletto se lamentează, conştient că fiica lui e în casa stăpânului său.

Bufonul, ca să se răzbune, plăteşte un asasin să-l ucidă pe duce. Acesta îl ademeneşte în casa sa cu ajutorul frumoasei sale surori şi plănuieşte să-l omoare în timpul nopţii. Între timp, Rigoletto încearcă s-o convingă pe Gilda că răzbunarea lui e cu temei şi că ducele se pretinde îndrăgostit de toate femeile pe care le cunoaşte, căci, „La donna e mobile”, după cum susţine acesta în fragmentul celebru din opera italiană, pe care îl interpretează. Gilda însă nu se „vindecă de dragoste” şi revine în noaptea în care ducele trebuia să fie ucis şi păcăleşte asasinul. Sfârşitul e… foarte frumos. Mai frumos povestit pe scena Operei Naţionale, de artişti talentaţi- printre care şi Vasile Chişiu.