Baricada Bucureşti (I)

de:
28 feb. 2012
0 Afișari
Baricada Bucureşti (I)

[La mai bine de 10 ani de la protestele din Piaţa Universităţii un facsimil care cuprinde semnăturile tuturor şefilor de partide din România este publicat de câteva bloguri libere. „Înţelegerea pentru viitorul ţării” prevede, între altele, o guvernare tangenţială, indiferent de rezultatele scrutinelor, între Putere şi Opoziţie până în 2040 şi obstrucţionarea înfiinţării de noi partide. A fost picătura care a umplut paharul…]

– Ne-aţi furat democraţia!, s-a auzit un urlet în urma ultimului Molotov care se izbi de Intercontinental.

Parterul, deja fumegând, ridica rotocoale groase de nuanţe care duceau spre negru închis. Jos, la 50 de metri de intrare, două care de emisie ale unor televiziuni de propagandă, care ocupau acelaşi loc ca acum 10 ani, ardeau mocnit. Un peisaj dezolant se înfaţişa în faţa statuilor de pe platoul Teatrului Naţional. Priveau stinghere parcă mimând nostalgia protestelor aproape haioase din deceniul trecut. Nici urmă de reporteri sau cameramani, care să trasmită evenimetele atât de râvnite de presa internaţională. Ceea ce se întâmpla acum, i-a prins pe picior greşit până şi pe cei mai şcoliţi sociologi ai institutelor de cercetare europene.

În strada spre intersecţie, în faţa Palatului Șuşu, grupuri compacte de tineri, adunate precum oile de scutierii zgomotoşi, se mişcau haotic în căutarea unui refugiu. Pancartele, scrise pe textile şi cartoane de un alb imaculat, purtau acum tălpile murdare de noroiul lui noiembrie, ale celor încolţiti. Dubele făceau coada la Fântâni, venind dinspre Romană, printre bucăţile de bănci şi pavaj. Gunoiul care revarsa din pubelele agaţate de stalpi dădea culoare luciului sticlos al asfaltului, în care se reflecta luna. Era la distanţă de trei zile de când muncitorii de la salubritate îşi transformaseră măturile în maciuci, în semn de solidaritate cu oamenii din Piaţa. Ei au fost printre primii săltaţi şi aruncaţi rând pe rând în dube, ca după un ritual surd şi mut, fără întrebări, în primele seri, la spartul târgului când veneau să facă curat. Cei de la Protecţia Liniştii şi Ordinii Publice patentaseră deja o tehnică absolut nouă de când manifestaţiile scăpase cu totul de sub controlul autorităţilor. Erau supranumiti Capetele de lemn din cauza acronimului format din primele litere care compuneau numelui instituţiei pe care o reprezentau. În fapt erau foşti jandarmi care încă nu demisionaseră din structurile M.A.I . Un soi de mercenari, uşor de manipualt, pentru care banul prima în faţa moralului. Fie femei, fie tineri, fie bătrâni, toţi erau luaţi de guler, trântiţi la pământ şi maceraţi de bastoane şi bocanci. Înverşunarea era atât de mare încât le cădeau victime şi foştii lor colegi. Îşi dăduseră seama că e mult mai uşor să imobilizezi o legumă, care cu câteva minute înainte striga din toţi rărunchii „Libertate!” sau „Ne vrem ţara înapoi”.

– De ce vă bateţi între voi, mă sălbaticilor?, îl întrebă rânjind pe A. o matahală, cu viziera caştii pe jumate crăpată, printre ultimele bastoane cu care-l miluia.

Îl ridică aproape c-o mâna din balta în care zăcea şi-l târî până în faţa dubei cu girofarele care scuipau autoritate. L-au luat în primire alţi doi, care stăteau în faţa uşii, la încărcat. A căzut pe moale după ce-a fost aruncat înăuntru. Făcea parte din al doilea strat de inşi reţinuţi, a căror destinaţie nu putea fi ghicită nici măcar de hingherii de oameni, care-i adunaseră de pe stradă cu câteva minute înainte. Maşina, plină de cicatricile lăsate de bolovanii şi sticlele zilelor trecute, gemea. Scâncelile erau pe toate tonurile. Unele dintre ele jeleau o moarte calmă, în contrast cu agitaţia de-afară. Mirosul cleios fu primul lucru care-l făcu pe A. să tresară, în timp ce o ultimă icneală, o buşitură înfundată, mugetul metalic al uşii şi-un ultim „Dă-i drumu, bă!” strigat, puse în mişcare maşina cu protestatari. Panica îl cuprinse în valuri.

[În a treia zi de haos pe străzile Bucureştiului accesul la internet era restricţionat la nivel naţional. Ceea ce părea a fi la început un flashmob ca multe altele se trasformase într-o revoluţie ad-hoc. În câteva ore, Twitter-ul şi Facebook-ul s-au înroşit de mesaje de mobilizare. Clasa politica, deja obişnuită cu latenţa poporului a trecut cu vederea publicitatea care i se făcea de câteva zile pe internet „Înţelegerii pentru viitorul ţarii”. Aparatul de propagandă a funcţionat, spre deosebire de alte situaţii, doar la parametri normali.]

Trecuseră doar câteva secunde de când erau în mişcare. A. statea chircit înspre cabina şoferului, cu piciorele abia atingand spatele cuiva întins pe jos. Podeaua era plină de cotonogiţi, care se comportau ca o masă inertă la fiecare frână şi viraj strâns. Câţiva, mai vânjoşi, care-şi reveniseră la scurt timp după ce-au fost aruncaţi înăuntru, se chinuiau sa-i pună în poziţie de şezut. Spiritul de camaraderie făcea să nu mai conteze încotro se îndreapta. Din întunericul dubei, A. ghici cu uşurinţă ce se întâmplă afară. O ploaie rară de pietre şi sticle însoţea puşcaria pe roţi în drumul său spre Unirii. Înăuntru, urechile ţiuinde auzeau clar doar sunetul motorului şi staţia, dată la maximum, din cabina şoferului.

– Aici 20180, cultura a fost încărcată! Mai e loc la Rahova?

– Recepţionat 20180, raportează recolta.

– În jur de 30. Mulţi sunt sătui de Revoluţie şi-s zvântaţi bine, încheie aproape râzând şoferul.

Erau deja în dreptul Lupoaicei câd gălăgia dinspre Unirii răzbea mult mai limpede prin pereţii de metal. Șoferul încetini, iar după un hop frână brusc.

– Aici 20180! Sunt baricade la Unirii. Fâşâitul staţiei fu întrerupt de un răspuns sec.

– Continuă-ţi drumul, 20180!

Şoferul porni prudent, parcă printr-un câmp minat. Cei din spate îşi lipiseră urechile de pereţi. Îşi auzeau mai mult propriile bătăi de inimă decât fluierăturile şi ploaia de obiecte contondente care se accentuau pe măsură ce maşina înainta. După o accelerare bruscă, un sunet de geam spart şi-un horcăit sacadat din cabină veni odată cu virajul brusc la dreapta. Duba sari pe bordură, izbi un stâlp şi se răsturnă încet pe-o parte, ca un uriaş îngenuncheat. Liniştea de-o fracţiune de secundă fu spartă de fluierăturile şi huiduielile de-afară transformate instant în urale şi chiuieli.

– M#/e, plopiştilor!, răsună deodată aproape de maşină.

Printre trupurile celor răniţi, A. cauta podeaua. Îi era clar că s-au răsturnat însă nu ştia unde. Cei din spate, care reuşiseră să se ridice, loveau cu pumnii în uşa care se mutase acum deasupra capetelor.

– Daţi-vă la o parte!, se auzi de sus.

Fu suficient un hârşâit de levier şi uşa se deschise cu un scârţâit strident precum un cavou. Becul stâlpului pe jumătate îndoit, lumina direct înăuntru, obturat de o siluetă cu mâinile în şold şi glugă pe cap. În dreapta, se zărea o bară metalică, ce cu câteva zile înainte ţinea cortul unei florărese de lângă Cocor. Stătea înfiptă în cabină, prin grilajul de protecţie al parbrizului.

– Bă, ăştia-s de la Universitate!, zice cel de deasupra întorcându-se. Sunt bătuţi bine! Aduceţi tărgi şi bandaje, continuă aplecându-se şi întinzând mâna.

A. fu printre ultimii care a ieşit din dubă, cu câteva secunde înainte ca flăcările unui Molotov să cuprindă interiorul. Sângele de pe podeaua începu să sfârâie şi-odată cu vaporii de benzină răzbea în nările celor din jur un miros de carne arsă. Afară, în faţa lui se întindea Piaţa Unirii. O vedea pentru prima dată împânzita de focuri, baricade făcute din rafturile magazinelor şi maşini arzând. În dreapta, spre Hanul lui Manuc, intrarea la metrou, roind a oameni, arăta ca o fortăreaţă.

– Ce ştii să faci?, îl intrebă individul cu glugă, făcându-i semn să-l urmeze în subsol. A. ridică din umeri şi-a aruncă un răspuns mai mult pe negândite.

– Să fac pe nemulţumitul, zise ştergându-şi cu mâneca buza spartă.

[După trei zile de ciocniri cu autorităţile, Revoluţia înregistrează o primă victorie. Agenţiile străine de ştiri relatează deja despre „viermii” care au ocupat de câteva ore subteranul Bucureştiului, în timp ce la nivel naţional, pe diverse canale, circulă ştiri neverificate potrivit cărora mai multe depozite de armament din Capitală au fost sparte de manifestanţi]

Cookies