Bărbatul viral fiindcă a făcut piure și s-a uitat mai cu atenție la nevastă-sa. De la Cluj la București, toată lumea îi dă share

16 feb. 2021
4497 Afișari
Bărbatul viral fiindcă a făcut piure și s-a uitat mai cu atenție la nevastă-sa. De la Cluj la București, toată lumea îi dă share

Pe veșnicul câmp de luptă dintre bărbați și femei - nu spuneți că nu-i așa, istoria omenirii ;-P s-ar pricepe repede să ne contrazică - e deseori multă confuzie. Sunt în stare să se amestece și tabere, și arme. Uneori, se face liniște. Când a zis Dr. John Gray că "Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus", mulți au simțit că s-a făcut lumină (nu neapărat pace, dar lumină cât de cât). Una peste alta, să nu ziceți că nu vă e măcar vag familiară perspectiva asta asupra femeilor: Că dacă tac, de ce tac? Dacă se plâng, de ce o fac? Dacă stau acasă cu copiii, de ce nu-și iau job? Dacă se rujează, de ce o fac? Să iasă la agățat? Dacă nu se rujează, de ce nu se îngrijesc? Vorbim acum despre lucrurile istoric (tot istoric) reproșabile femeilor pentru că tocmai a venit un bărbat să le dea voie și să tacă, și să se vaite (de-ar vrea), și să... orice. Practic, din senin (de fapt, dintr-o situație concretă de criză), omul pare că-și descoperă uluit nevasta. Uluirea 2 e reacția pe care a provocată în online.

De la mese pregătite, la făcut teme cu copilul, spălat copilul, scos câinele la plimbare, ordine și disciplină în bucătărie, și câte și mai câte…putem spune că femeile sunt înzestrate de Univers cu superputeri. Așa-i? 🙂 Așa-i perspectiva eroică asupra femeii pe care o capătă, aparent brusc și brutal, un bărbat din Cluj.

Într-o mărturisire absolut delicioasă pe pagina sa de Facebook, Bogdan Bob Rădulescu se întreabă „Măi femeilor…voi cum naiba reușiți?”. Iată de la ce a pornit totul și la ce concluzii incredibil de sincere a ajuns.

Întreaga postare a lui Bogdan Bob Rădulescu

Măi femeilor…voi cum naiba reușiți?

Să vă explic contextul.
Nevastă-mea trece printr-o perioada mai grea. Adică peste binecuvântarea perioadei lunare de a fi femeie i s-or suprapus ceva junghiuri, zgârciuri, dureri, nerv sciatic, paralizie prin genunchi, naiba știe ce, dar e rău, adică dacă nu se curăță de la ce dureri văd că are, pot s-o duc liniștit după asta la ceva remat pentru neveste, ceva program rabla s-o dau de tot la casat, că e…rău.

Cum să vă spun…e rău cum suntem noi bărbații la o răceală simplă. Deci aproape de moarte, nu altceva, doar că ea, spre deosebire de bărbați, nu se plânge, nu se vaietă, nu cere, nu miaună, nu vrea nimic numa’ să o las în pace să sufere in liniște.

Mă rog, mă conformez, ce să și fac?
Și cum s-o simțit ca naiba ieri și nu s-o ridicat din pat, am avut eu grijă de familie ca un stâlp al societății ce mi-s.

M-am trezit pe la 8 dimineața, am făcut mic dejun. Fiecare cu ce o avut poftă, n-am zis nimic, numa’ cățeaua Ilinca nu o comentat, o mâncat ce-o primit, bine c-o primit. Bine c-o lătrat ca să-mi amintească să primească.

Pe când am terminat cu pus masa, gătit mic dejun, dus la pat, luat de la pat, strâns masa, spălat vase, curățat bucătăria care arăta ca după o finală de chefi la cuțite dacă chefii erau din zona Galați Brăila și tranșau ceva zone de influență și prostituție, așadar pe când am terminat, era ora prânzului!
Am crezut că mă dilesc de cap.
Eram tot in pijama, era ora prânzului și nici cafeaua nu mi-o băusem încă.

Bun, dă-i cu prânzul.
Vin nepoții în vizită, fiecare cu preferințe culinare și mofturi specifice copiilor. Le-am zis frumos că-i bag în chizdele mamii lor, ori bagă ce este pe masă ori bagă fitness somalez.
Ne-am așezat la masă, or început. Tacâmuri, apa, șervețele, sare, fiecare cerea pe rand altceva imediat după ce le aduceam și mă așezam înapoi la masă. Am mâncat ce-o rămas de la ei prin farfurii.

Am dus prânzul la pat, am adus de la pat, am repetat spălatul și curățenia de dimineață, că după ce-or ciugulit un pic și or împrăștiat mâncare pe sub toată masa, copchiii or zbughit-o ca potârnichile la joacă.
Am terminat, eram terminat, pijamaua de pe mine arăta ca o salopetă de fast food.

Afară Ilinca plângea și lătra, avea chef de plimbare și căcare, că ținea săraca în ea de la micul dejun.
Mi-am tras ceva haine peste pijama, am dus câinele la plimbare, am luat medicamente de la farmacie, am făcut cumpărături, când am ajuns acasă, rupt mi s-a explicat că am greșit tot ce era pe listă de la gramaj și sortiment până la brand sau ambalaj. Pwla mea, asta e.

Mi-am pus un pahar de bautură și mi-am încălzit cafeaua nebăută de dimineață, când mă uit la ceas, poc! 6 seara, copila cu școală a doua zi și teme nefăcute.

Treci la teme, fă teme, mi-o arătat ea cum trebuie să-i arăt eu, ce mai…m-o corectat fata până s-o săturat și o zis că se descurcă singură la lecții.

Bun, am scăpat, hai la baie că e duminică seara și nu mă interesează ce an e, tradiția strămoșească spune că duminica seara e baie in cadă cu apă caldă, ca să te prezinți curat luni la școală. Ah, ești on-line? Nu-i nimic, se vede frumos în fața calculatorului.

Am scos-o din cadă curată…ca un dosar de fost securist ajuns politician, am uscat-o, îmbrăcat-o frumos în pijama și țup în pat să îi citesc un capitol înainte de culcare, conform promisiunii.

Cum am terminat fraza și am închis cartea…
-Tati, mi-e foame!
Am crezut că-mi pușcă o venă-n cap. Normal că îi e foame, doar o ciugulit cât o vrăbiuță la prânz.
-Păi și ce soarele mă-tii vrei să mănânci?
-Pireu cu carne și castraveți murați, zice senină.
Am crezut că glumește, dar nu. E ora 9 seara și asta vrea meniu de nuntă.

Bun, i-am făcut, futu-i mama ei de situație. Și de fată. Mă rog, bine că era făcut deja, dar și încălzitul și pus masa o presupus efort și organizare. O mâncat copila de parcă era zilier la săpat șanțuri, pe cuvântul meu, la un moment dat m-am uitat sub scaun să văd daca nu bagă mâncarea în ceva sac.
I-am facut de mancare și la mă-sa pe care o rodea stomacul de la medicamentele luate, or mâncat amândouă, s-or culcat, doamne ajută!

Am strâns iarăși totul, am spălat, am curățat, eram absolut rupt, mut. N-am mâncat cină că n-am mai avut poftă. Sau chef. Sau putere, efectiv.
Era aproape 11 seara și m-am așezat jos. M-am uitat la cafeaua ce mă aștepta în cană de dimineață. În sfârșit aveam timp de ea, dar ar fi fost cea mai proastă decizie, să dorm cu palpitații și ochii beliți ca un iepure de câmp.

M-am ridicat să mă târăsc înspre pat…afară cățeaua plângea de foame. 11 noaptea, aia nemâncată de dimineață.
Am plâns puțin, i-am dat cină tarzie. Probabil s-o căcat prin garaj unde am băgat-o de frig, nu mă interesează, oi curăța cândva, că am experiență.

Deci. Măi femeilor, că de aici am pornit. ..voi cum naiba reușiți?
Când mai aveți timp să vă organizați, să trăiți, să munciți, să respirați, să vă machiați, să vă-mbrăcați, să vă vopsiți, să umblați, să rezolvați, să fiți și să iubiți? Când, mă, când? Și cum???

Și dacă tot faceți minuni și țineți lumea asta-n mâini și-n loc ca să nu se destrame și faceți așa treabă bună, de ce Dumnezeu ne lăsați pe noi, bărbații, să o conducem și să o organizăm când se vede clar că de mii de ani o facem tot prost și mai nou e evident că o facem din ce în ce mai rău, până o s-o ducem naibii de râpă?

În 24 de ore și un pic, postare are aproape 30 de mii de distribuiri. La reacții (multe adoruri de la femei, precis), vorbim deja de 40 de mii.

Cookies