Criminalul care a evadat ieri în timp ce era transportat din Penitenciarul Rahova la o clinică din București, a fost prins de polițiști la Oradea. În 2017, acesta fusese condamnat la 18 ani de închisoare, după ce și-a ucis iubita.
În data de 9 aprilie 2024, Meszaros Zsombor a evadat în timp ce era escortat în afara Penitenciarului Rahova. Mai precis, bărbatul de 33 de ani se afla într-o ambulanță, fiind dus la spital pentru un control medical.
Cu toate că alături de el se aflau și angajați ai penitenciarului, acesta a reușit să deschidă ușa ambulanței care staționa și a să fugă.
Din fericire, în dimineața zilei de 10 aprilie 2024, în jurul ore 04:50 acesta a fost prins de către forțele de ordine. Conform informațiilor transmise de către A3 CNN, bărbatul evadat a fost găsit la Oradea:
La data 10 aprilie a.c., în jurul orei 04.50, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Biroului de Ordine Publică și cei ai Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliției Municipiului Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat un bărbat de 33 de ani, din județul Satu Mare, urmărit național.
Depistarea criminalului a fost posibilă cu ajutorul unui cetățean care l-a recunoscut. Imediat după, respectiva persoană a sunat la 112 și le-a dat polițiștilor din Bihor indicii ce au dus la prinderea acestuia în scurt timp.
Într-un comunicat al autorităților polițienești, transmis miercuri dimineață, au fost transmise mulțumiri respectivei persoane.
Poliția din Bihor îi mulțumește pe această cale cetățeanului, pentru spiritul civic demonstrat.
La acest moment, criminalul se află în custodia polițiștilor din Bihor. Acesta urmează să fie încarcerat în Penitenciarul Oradea.
În anul 2017, Meszaros Zsombor a fost condamnat la 18 ani de închisoare, după ce și-a omorât în bătaie iubita, iar mai apoi i-a abandonat cadavrul în portbagajul unei mașini. După evadare, pedeapsa acestuia va fi crescută.