Bărbatul din București cu patru îngeri păzitori. A intrat în stop cardiorespirator, iar patru voluntari „Există un Erou” au alergat spre el, au ajuns la timp, i-au salvat viața

15 dec. 2023
572 afișări
Bărbatul din București cu patru îngeri păzitori. A intrat în stop cardiorespirator, iar patru voluntari
Bărbatul din București cu patru îngeri păzitori. A intrat în stop cardiorespirator, iar patru voluntari "Există un Erou" au alergat spre el, au ajuns la timp, i-au salvat viața. Imagine simbol: Unsplash

Un lucrător de șantier era cât pe ce să își piardă viața în timp ce își aștepta colegii de muncă, dar patru voluntari „Există Un Erou În Fiecare Dintre Voi” l-au salvat. Martorii au fost impresionați de acțiunea celor patru salvatori.

Cum s-a întâmplat totul

În timp ce își aștepta colegii în mașină, în parcarea unui complex rezidențial din Capitală, unui lucrător de șantier i s-a făcut rău și a intrat în stop cardiorespirator.

Cineva a văzut că bărbatul este inconștient și a dat alerta. În mai puțin de 5 minute, la fața locului a venit Cătălin Niculescu, un voluntar EUEIFDV (Există Un Erou În Fiecare Dintre Voi), care, ajutat de câțiva martori, a dat victima jos din mașină și a mobilizat-o.

În timp ce monta defibrilatorul, Cătălin a ținut rapid un curs de BLS (Basic Life Support) pentru un martor, care a început imediat compresiile.

Ulterior, a ajuns și Andrei Soare, care a făcut schimb cu martorul la compresii.

Ceilalți doi salvatori au ajuns și ei la fața locului, i-au pus mască și balon victimei și au început ventilațiile. Câteva minute mai târziu, a ajuns și un echipaj de prim-ajutor. Unul dintre medici a preluat compresiile de la Andrei.

Unul dintre salvatori a povestit ce s-a întâmplat mai departe, cu exactitate:

Am luat monitorul lor și am montat electrozii. Băieții au pus pipa, pentru ventilații mai eficiente iar eu am schimbat cu paramedicul la compresii. S-a trecut de pe defibrilatorul lui Cătălin pe Corpuls-ul SMURD-ului.
A apărut UTIM-ul, în nici 3 minute de la solicitarea de sprijin, cu un echipaj cunoscut plus un rezident. Briefing scurt cu ce am găsit și ce am făcut.
“Este asistolă. Haideți cu o adrenalină că o să iasă!” ne-a anunțat cu încredere dr. Coman. Intubare rapidă și abord venos. Am continuat compresiile încă vreo 5 minute de la intubare și am fost oprit: așa cum prevăzuse medicul, victima își recuperase pulsul.
Am trecut la balon cât l-au pregătit pentru transport la brancard, pe prelată (eram între mașinile parcate și nu se putea intra cu targa până la noi).
Andrei a urcat în ambulanță și au stabilizat victima pentru transportul la spital.

Polițiștii și martorii le-au mulțumit celor patru eroi

Cei patru eroi care i-au salvat viața bărbatului, alături de paramedici, au fost Cătălin Niculescu, Soare Andrei, Adrian Gheorghe și Marius Mitrică.

Polițiștii și martorii prezenți la fața locului au fost impresionați de promptitudinea de care au dat dovadă băieții și le-au mulțumit pentru intervenție.

Totodată, este posibil ca martorul care a intervenit la salvare să devină și el voluntar la EUEIFDV, având în vedere că a contribuit la salvarea vieții bărbatului.

La final echipajul, polițiștii și martorii ne-au mulțumit. Cred că vom avea și un nou coleg – domnul care a pus mâna la treabă și care era foarte emoționat
“Dacă nu era băiatul ăla cu aparatul și colegul lui acum nu mai era! Să le dea Dumnezeu sănătate!” striga unul dintre martori referindu-se la Cătălin și la Andrei. ”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook EUEIFDV.
Cookies