ARHIVA B365

Bărbat suspectat de înșelăciune prin metoda „Accidentul”, prins cu focuri de armă

Sâmbătă, în jurul orei 14.20, Poliţia Capitalei a fost sesizată de către un bărbat în vârstă de 91 de ani, cu privire la faptul că a fost apelat pe telefonul fix de către o persoană care s-a recomandat a fi poliţist şi i-a comunicat faptul că ginerele său a făcut un accident cu autoturismul în Austria, solicitându-i o sumă de bani, pentru ca acesta să nu meargă la închisoare.

Astfel, poliţiştii Secţiei 3 au realizat o acţiune de prindere în flagrant a bănuitului care, în jurul orei 18.30, s-a prezentat la adresa de domiciliu a persoanei vătămate şi a pătruns în interiorul apartamentului, pentru a primi suma de bani solicitată telefonic, respectiv 25.000 de lei.

Imediat după pătrunderea în apartament, bărbatul s-a panicat, părăsind în fugă locaţia fără a mai lua suma de bani, fapt pentru care poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia.

Întrucât bănuitul nu s-a oprit la somaţiile legale, unul dintre agenţii de poliţie a folosit armamentul din dotare, executând un foc de avertisment în plan vertical, fără a rezulta victime sau pagube materiale, reuşindu-se astfel prinderea şi imobilizarea bărbatului.

În urma cercetărilor efectuate în acest caz, a reieşit faptul că, persoana vătămată a fost apelată telefonic de către un tânăr în vârstă de 26 de ani, deţinut într-un penitenciar din provincie.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune, cu cei doi bănuiţi în stare de arest preventiv.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button