Bărbat REŢINUT după ce a fost prins de TREI ORI conducând fără PERMIS un autoturism neînmatriculat

de:
11 mai 2016
0 Afișari
Bărbat REŢINUT după ce a fost prins de TREI ORI conducând fără PERMIS un autoturism neînmatriculat

Marţi, în jurul orelor 2.45, polițiștii bucureşteni au oprit pentru control, un autoturism înmatriculat în Germania, care se deplasa pe bvd. 13 Septembrie, din București. La verificarea documentelor conducătorului auto si a autoturismului, polițiștii au stabilit că vehiculul figura radiat din circulație în Germania, iar conducătorul auto nu poseda permis de conducere, se arată într-un comunicat al Brigăzii Rutiere.

De asemenea, tot în urma verificărilor, s-a stabilit faptul ca, bărbatul mai fusese depistat la data de 30 martie, conducând fără permis un alt autoturism neinmatriculat, având întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat. Tot la aceeași dată, în jurul orelor 5.00, polițiștii secției 15 București au l-au depistat din nou pe bărbat, conducând același autoturism pe Șoseaua Oltenitei din Capitală. A fost întocmit un nou dosar penal, polițiștii dispunând retinerea acestuia pentru 24 de ore.

Vineri, bărbatul a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecatoria Sectorului 4 cu propunere de arestare preventivă, iar aceștia au sesizat instanța de judecată pentru a dispune în consecință. Instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Cookies