Bărbat reținut de polițiști după ce a amenințat cu un cuțit mai multe persoane din Sectorul 1. Acesta băuse alcool și s-a certat cu un prieten

22 apr. 2025
385 afișări
Bărbat reținut de polițiști după ce a amenințat cu un cuțit mai multe persoane din Sectorul 1. Acesta băuse alcool și s-a certat cu un prieten
Bărbat reținut de polițiști după ce a amenințat cu un cuțit mai multe persoane din Sectorul 1. Acesta băuse alcool și s-a certat cu un prieten. Sursa foto: Poliția Capitalei/Facebook

Un bărbat a fost reținut după ce a făcut scandal în Sectorul 1. Acesta a amenințat mai multe persoane cu un cuțit. Polițiștii l-au audiat și-l cercetează pentru infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.

Bărbat reținut pentru amenințări cu un cuțit

În ziua de 21 aprilie, un bucureștean a făcut scandal în Sectorul 1. Polițiștii l-au reținut după ce au primit mai multe sesizări că acesta amenință oameni pe stradă, folosind o armă albă, informează DGMB printr-un comunicat.

La data menționată, în jurul orei 17.00, Secția 4 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 1, mai multe persoane sunt amenințate de către un bărbat, transmite Poliția Capitalei.

Agenții de poliție s-au prezentat la fața locului, unde l-au găsit pe individul respectiv, iar acesta făcea faptele reclamate de cei care au apelat la 112. Bărbatul respectiv nu a dorit să coopereze și să discute cu polițiștii faptele comise cu ceva timp în urmă. Astfel, autoritățile au chemat întăriri de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale pentru a-l scoate pe bărbat din imobilul său.

Întrucât acesta a refuzat să coopereze cu polițiștii, la adresă a fost solicitată o echipă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care a relaționat cu bărbatul, context în care acesta a ieșit din imobil. Menționăm faptul că nicio persoană nu a suferit vătămări, iar intervenția s-a desfășurat fără incidente, transmite Poliția Capitalei.

Bărbatul era beat la momentul respectiv

Polițiștii l-au condus pe individ la audieri. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul a consumat băuturi alcoolice, cu un alt bărbat, la o locuință, din Sectorul 1. Cei doi ar fi avut o ceartă, iar cel luat de polițiști ar fi scos un cuțit  și l-ar fi amenințat pe celălalt implicat. În acest conflict iscat, ar fi intervenit mai multe persoane pentru a-i calma pe cei doi, cel cu arma albă i-ar fi amenințat și pe cei din jur.

În continuare, cazul este preluat de Secția 4 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.

Te-ar mai putea interesa:

O adolescentă de 15 ani, atacată de un tânăr pe o stradă din Sectorul 3, de Paște. A amenințat-o cu un pistol și i-a furat telefonul, un bărbat a sărit în apărarea fetei

Cookies