Un bărbat de 91 de ani a fost reținut după ce ar fi agresat sexual două minore în Sectorul 6. El este acuzat că le-a atins în zonele intime, faptele având loc o dată în autobuz, respectiv într-o stație STB.
Joi, 14 mai, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale săvârșite asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au realizat o percheziție domiciliară și au reținut un bărbat, în vârstă de 91 de ani, într-un dosar penal de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
Polițiștii Serviciului Agresiuni Sexuale s-au sesizat din oficiu în acest caz, identificând un bărbat, în vârstă de 91 de ani, bănuit de comiterea a două astfel de fapte.
În urma activităților de cercetare și de urmărire penală, în sarcina bănuitului a fost reținută următoarea activitate infracțională:
Ieri, polițiștii au efectuat un mandat de percheziție, iar bărbatul a fost dus la audieri. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Agresiuni Sexuale, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
Te-ar mai putea interesa și: