ARHIVA B365

Bărbat bătut și tâlhărit de partenerii de sex cunoscuți pe Internet

Bărbatul de 28 de ani venise să se întâlnească cu cei doi parteneri pe care îi contactase pe internet, în scopul întreținerii de relații sexuale, undeva în zona Pieței Romane. 

Cei doi nu au primit însă suma de 200 de lei pe care o cereau pentru întreținerea relațiilor sexuale, așa încât între cei trei s-a iscat un conflict. Tânărul venit de la Călărași a fost bătut, jefuit de cei 20 de lei pe care îi avea la el și apoi părăsit pe Calea Ferată, în zona Chitila. 

Tânărul a sunat la Poliție, care i-a reținut pe cei doi agresori.

Iată și comunicatul Poliției: 

„În noapte de luni, 21 martie a.c., poliţiştii Capitalei au identificat şi prins, la scurt timp de la sesizarea faptei, doi bărbaţi, cu vârste de 27, respectiv 29 de ani, bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.

În fapt, în jurul orei 02:00, Poliţia Capitalei a fost sesizată de partea vătămată, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost deposedat, prin folosirea violenţei fizice, de bani şi mai multe bunuri personale.

Efectuând verificări cu privire la sesizarea făcută, poliţiştii bucureşteni din cadrul Secţiei 5 Poliţie, au reuşit la scurt timp identificarea şi prinderea bărbaţilor bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie, aceştia fiind conduşi la sediul secției.

Din cercetările efectuate în acest caz, judiciariştii bucureşteni au constatat faptul că, în timp ce partea vătămată se afla împreună cu cei în cauză într-un imobil, situat în sectorul 1 al Capitalei, prin folosirea violenţei fizice, ar fi fost deposedată de bunurile personale, după care ar fi fost condusă şi lăsată într-o altă zonă necunoscută acesteia.

Prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptei, în valoare de aproximativ 900 de lei, a fost recuperat în totalitate de poliţiştii bucureşteni şi predat părţii vătămate.

Poliţiştii Capitalei continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, cu cei doi bărbaţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.”


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button