Barba lui Victor Ponta, motiv de glume pe Facebook. Cele mai simpatice dintre ele FOTO

de:
09 iul. 2015
0 Afișari
Barba lui Victor Ponta, motiv de glume pe Facebook. Cele mai simpatice dintre ele FOTO

Revista Kamikaze a transmis ce spun psihologii despre barba lui Victor Ponta:

„Acum, cu noua barbă, aduce un pic și cu Titulescu, și cu Dalai Lama, și cu Giovanni Falcone, și cu Maica Tereza, și cu Mickey Mouse, și cu Chip, dar și cu Dale. Această combinație de personalități îl va ajuta să lupte și mai hotărât pentru bunăstarea poporului, astfel că nu-i exclus ca mâine-poimâine să înregistrăm cea mai mare creștere economică din lume cu sprijinul prietenilor noștri chinezi, care, chiar dacă n-au investit aici, cum au promis, ne ajută acum belind-o pe bursă și făcându-ne nouă loc în top.” – Gaurora Liliceanu, expert în paramumupsihologie.

Plus o posibilă explicaţie:

„Ei bine, se pare că nu este barbă adevărată, ci este părul de pe piciorul operat. Se observă în imagine că stângul este epilat. Iar turcii sunt celebri pentru implanturile de păr. E o variantă.”

FOTO: defecti.ro

CTP, despre barba lui Victor Ponta:

Atât barba, cât şi apariţia sa precipitată la Guvern sugerează, conform jurnalistului Cristian Tudor Popescu, că premierul vea să transmită mesajul „eroul întors de la război, de la războiul cu turcii”, care vine să salveze ţara.

„Când îţi laşi barbă? Când vii din spital, după boală grea, când îţi moare cineva… ”, a declarat acesta, făcând totodată o paralelă cu întoarcerea „Sergentului” din poezia lui Vasile Alecsandri: „Mai lungă-mi pare calea, acum la-ntors acasă, aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă”, a spus jurnalistul, citat de gandul.info.

 

FOTO: Facebook Stefan Pana

Moise Guran a povestit dilema fiului său, atunci când l-a văzut pe Victor Ponta cu barbă:

„Fi-miu, de cinşpe ani, tocmai ce l-a văzut pe Ponta la stiri cu perciuni, cioc si mustacioara. Adica exact cum isi deseneaza si el un look de vreo cateva luni. (deh! la varsta lui sufli in fiecare fir de par sa creasca)

Incurcat rau, dupa ce si-a dat seama ca Ponta seamana cu el zice:
– Si eu acuma ce fac?
– Stai linistit, zic, il rade repede DNA-ul
– Sau poate incearca sa scape „la mustata”, completeaza fi-miu ceva mai vesel. Am timp pana in septembrie, cand incepe scoala. Ori se barbiereste Ponta, ori renunt eu, mai zice. 🙂
Deh! Chestii de adolescenti”

 

Foto: Eugen Erhan 

Times New Roman crede că:
 
„După ce au văzut tentativa de barbă a lui Ponta, absolut toți hipsterii și-au ras azi bărbile: ”E umilitor să arătăm ca Ponta!”

Cookies