„Banii sau viața!” într-un magazin de cartier din București. Un tânăr de 20 de ani a amenințat vânzătoarea cu un cuțit și-a fugit cu 15 pachete de țigări și 5.000 de lei

05 dec. 2023
357 afișări
"Banii sau viața!" într-un magazin de cartier din București. Un tânăr de 20 de ani a amenințat vânzătoarea cu un cuțit și-a fugit cu 15 pachete de țigări și 5.000 de lei | Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Un tânăr a intrat, luni, într-un magazin din Sectorul 6 al Capitalei și a amenințat vânzătoarea cu un cuțit, astfel obligând-o să-i dea toți banii din casă. Femeia a sunat la numărul unic de urgență 112.

Un tânăr a jefuit un magazin din Sectorul 6

Secția 20 din cadrul Poliției Capitalei a fost sesizată prin apel 112 că, luni seara (4 decembrie), un bărbat a intrat într-un magazin aflat în Sectorul 6, având în mână un obiect tăietor-înțepător, transmite Antena3.ro.

Bărbatul a amenințat-o pe femeie și a sustras aproximativ 15 pachete de țigări și aproximativ 5.000 de lei din casa de marcat.

Din fericire, vânzătoarea a scăpat teafără. Nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și nici nu a suferit vătămări corporale.

Totodată, în urma verificărilor făcute de polițiștii Capitalei a fost depistat, la scurt timp, un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii, în vârstă de 20 de ani. Acesta a fost dus la sediul secției de poliție din București pentru audieri.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20, pentru stabilirea situației de fapt și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Jefuitorii Bogaților din București

Trei bărbați au fost reținuți de polițiștii Capitalei, la o jumătate de an de la sesizarea unui furt, fiind suspectați că au intrat într-o locuință din Sectorul 1 de unde au sustras bunuri și bani. Prejudiciul adus ajunge la suma de 50.000 de euro.

Poliția Capitalei a fost sesizată în privința furtului prin apel la 112 pe data de 25 mai 2023, când o persoană a reclamat că în acea zi, între orele 10:00-18:00, persoane necunoscute au intrat în locuința sa aflată în Sectorul 1 și au sustras bijuterii, ceasuri de damă, dar și un seif metalic în care se aflau documente personale, 10.000 de euro, mai multe bijuterii și ceasuri bărbătești. Prejudiciul a fost estimat la circa 50.000 de euro.

Poliția Capitalei a transmis, joi, 30 noiembrie, următoarele:

Cazul a fost preluat de către Serviciul de Investigații Criminale, iar în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârșită de către trei bărbați, cu vârste cuprinse între 34 și 51 de ani, cunoscuți cu preocupări de natură infracțională.

Astfel, în vederea probării activității infracționale a bănuiților, la data de 28 noiembrie 2023, au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, fiind găsite și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care sume importante de bani, a căror proveniență nu a putut fi justificată.

Descinderile au avut loc la mai multe adrese din București și Ilfov.

Cei trei bărbați au fost duși la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, pe numele suspecților au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, scrie News.ro.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies