ARHIVA B365

Unde se va extinde banda dedicată RATB din Centrul Capitalei și cum reacționează șoferii

Banda specială pentru RATB este o strategie implementată de Primăriei Capitalei pentru promovarea transportului public în București. Strategia a fost aprobată în Comisia Locală de Circulație.

Prima astfel de bandă, delimitată cu stâlpișori, începe de la intersecţia Splaiului Independenței cu Strada Şelari şi se termină la intersecţia cu Calea Victoriei. Însă tot Splaiul Independenței, pe ambele părți, va avea această bandă, a declarat Răzvan Popa, purtător de cuvânt al Poliției Locale a Municipiului București, pentru B365.ro.

În afară de RATB, pe această bandă mai pot intra ambulanțele, pompierii sau echipajele de Poliție aflate în misiune. Taxiurilor le este interzis accesul.

Ca prime efecte pozitive pentru bucureșteni ale benzii speciale pentru RATB sunt dispariția parcagiilor și a taxiurilor care stăteau la intrarea în Centrul Istoric, așteptând clienți cărora, de cele mai multe ori, le cereau mult mai mulți bani decât era cursa în mod normal. 

„De o lună noi avem un program și am pus o mașină, aici pe Splaiul Independenței, pentru a combate tot ce înseamnă parcagii pe zona aceasta, la intrare în Centrul Istoric. Ei se mutaseră mai departe puțin. Ei, acum, parcagiii NU MAI EXISTĂ. Parcagiii fac proteste, ne înjură pe noi, ce-ai făcut domnule, ne-ai luat pâinea de la gură”, povestește Răzvan Popa.

Un echipaj de la Serviciului Circulaţie al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti (PLMB) stă la intrarea pe banda RATB, iar altul așteaptă șoferii care nu respectă regulile la ieșirea de pe bandă.

Dacă șoferii nu respectă banda specială, riscă două puncte amendă și două puncte penalizare. „Este aceeași contravenție cu intrarea pe sens interzis. Deocamdată dăm doar avertismente”, a declarat Răzvan Popa.

Răzvan Popa a povestit, pentru B365.ro, că, de marți, de când a fost inaugurată banda, trei persoane cu funcții importante, atât în aparatul central, cât și în aparatul local al Municipiului București, au încercat să forțeze intrare pe bandă, venind cu amenințări către polițiști, de genul: „Băi, știi cine sunt eu? Eu trec pe aici”. 

Chiar și în perioada în care reporterii B365.ro au fost prezenți pe teren, un angajat de la Poliția Capitalei a încercat să treacă pe bandă, spunându-le polițiștilor de la Serviciul Circulație al PLMB ce funcție are și rugându-i să-i lase să treacă, însă aceștia au refuzat, explicându-i că acestea sunt regulile.

Mulți șoferi sunt nemulțumiți de banda pentru RATB, iar unii dintre ei chiar i-au înjurat pe polițiști.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale a Municipiului București a spus că, de când s-a inaugurat banda, circulația mașinilor pe Splaiul Independeței s-a îndesit, dar nu au existat blocaje.

Deși există un panou care avertizează clar că banda este doar pentru RATB, iar polițiștii care stau la intrare pe bandă opresc șoferii care vor să intre, explicându-le situația, mulți șoferi bucureșteni refuză să respecte regulile. 

Între stâlpișorii care delimitează banda s-au făcut și anumite porțiuni pe unde se poate intra în Centrul Istoric, ori pe unde pot intra locatarii din blocurile din jur. Șoferii care nu vor să aștepte în trafic intră prin acele spații și pătrund pe bandă.

De la ora 10.30 până la ora 11.30, chiar dacă traficul nu era foarte aglomerat, mai mult de zece mașini au pătruns pe bandă. Dintre acestea, cele mai multe erau taxiuri. Polițiștii îi opreau pe șoferii indisciplinați și le explicau situația, avertizându-i că pot fi amendați dacă nu respectă regulile.

Bicicliștii s-au arătat încântați de banda pentru RATB, chiar dacă aceasta nu este făcută și pentru ei. „Foarte tare!„, a exclamat o biciclistă care a trecut pe banda pentru RATB, încântată de noua măsură.

Autobuzele RATB care vor beneficia de banda specială sunt cele de pe liniile 104, 123, 124 şi 385.  


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button