Băncile din Bucureşti, amendate cu un sfert de milion de dolari pentru comisioane ilegale

de:
26 oct. 2010
6 afișări
Băncile din Bucureşti, amendate cu un sfert de milion de dolari pentru comisioane ilegale

Bucureştenii au luat cu asalt sediul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului, din cauza comisioanelor considerate ilegale ulterior punerii în aplicare a Ordonanţei 50. De la intrarea în vigoare a OUG 50/2010 şi până în prezent, peste 3.000 de beneficiari de credite bancare au depus reclamaţii scrise la sediul instituţiei.

„Cu greu mai facem faţă solicitărilor. Numai într-un weekend am înregistrat peste 600 de plângeri pe care nici nu am mai avut timp să le raportăm la ANPC. Din totalul reclamaţiilor, 1900 au fost soluţionate în favoarea consumatorilor, băncile fiind obligate să restituie consumatorilor aproximativ 300.000 de lei reprezentând, în cea mai mare parte, comisioane de risc”, a precizat pentru B365.ro Daniel Istrate, comisarul şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Municipiul Bucureşti care a adăugat că amenzile aplicate băncilor numai în Bucureşti se ridică la peste 763.000 de lei. Valul de nemulţumiri i-a determinat pe bucureştenii care au luat împrumuturi bancare să se organizeze în mai multe grupuri de acţiune. Pe lângă plângerile înaintate Protecţiei Consumatorului, aceştia s-au adresat inclusiv instanţei de judecată prin cabinete de avocatură specializate.

S-ar putea însă ca cei care au dat băncile în judecată să nu aibă câştig de cauză, din cauza intervenţiei FMI, care cere ca OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori să nu se aplice la contractele în curs de desfăşurare, pentru a evita pierderile de sute de milioane de euro ce ar putea fi suferite de bănci.

Comisioanele şi dobânzile – principalele motive de dispută

„Până acum n-am găsit nicio bancă comercială din România care să respecte prevederile OUG 50/2010”. Aşa descrie subsecretarul de stat Samuel Calotă, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), relaţia actuală dintre instituţiile financiare şi românii care au luat credite de la bancă. Într-un interviu acordat B365.ro, şeful ANPC susţine că în urma controalelor efectuate, nemulţumirile îndreptăţite ale consumatorilor au atras amenzi în cuantum total de peste 3.580.000 de lei la nivel naţional, cele mai mari sancţiuni încasate de bănci având valoarea maximă prevăzută de lege, respectiv 100. 000 de lei fiecare. Acesta a adăugat că, pentru nici un alt prestator de servicii adresate populaţiei nu au mai fost aplicate până acum contravenţii atât de mari.

Motivele cel mai frecvent invocate în plângerile făcute de bucureştenii care au credite în derulare vizează, după cum spune oficialul ANPC Samuel Calotă, perceperea unui comision prea mare de risc, de la câteva zeci până la câteva sute de euro, în funcţie de valoarea împrumutului, precum şi refuzul băncii de a suspenda comisionul de risc după intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă pe data de 21 iunie 2010. „Reclamaţiile pe care le-am înregistrat se referă, totodată, la refuzul băncilor de a restitui comisionul încasat, după ce a intrat în vigoare OUG 50/2010, majorarea nejustificată a dobânzii sau introducerea de comisioane despre care petenţii nu au fost informaţi anterior. Pe lista de sesizări se află şi faptul că unele comisioane au fost redenumite sau că s-a perceput chiar comision de analiză dosar, fără însă a fi acordat creditul. În plus, ni s-a atras atenţia şi asupra faptului că actul adiţional la contract nu respectă prevederile OUG 50/2010 şi conţine clauze abuzive cu privire la majorarea marjei fixe a dobânzii şi a comisionului de administrare sau că a fost cumulat comisionul de risc cu cel de administrare care era prevăzut în contract”, a exemplificat vicepreşedintele ANPC, Samuel Calotă.

Rată mai mare cu 1.000 de lei peste noapte

Unul dintre semnatarii petiţiei împotriva abuzurilor băncilor este şi bucureşteanul Sorin Simon care s-a trezit, după numai un an, că rata i-a crescut de la 1500 de lei pe lună la aproximativ 2500 de lei. În cazul lui, dobânda fixă, de 6,4% în primul an, a devenit ulterior variabilă, adică 10,3%. „Practic, nivelul dobânzii a fost crescut cu aproximativ 61 de procente. Când am cerut explicaţii mi s-a spus că, după un an, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,4 puncte procentuale. Numai că nimeni nu mi-a spus cum se determină această dobândă de referinţă variabilă, indicele fiind astfel numai la latitudinea băncii”, s-a arătat indignat împrumutatul.

Plângerile înregistrate la Protecţia Consumatorului şi în instanţă au însă şi reversul medaliei. La rândul lor, instituţiile financiare au contestat în instanţă majoritatea amenzilor încasate, pe rol fiind acum mii de astfel de procese. „Sunt bănci care înţeleg că e mai bine să încalce legea deoarece nu recunosc ordonanţa. Profiturile pe care le obţin le permit să plătească amenzi, însă ei le contestă în justiţie de fiecare dată”, a comentat Samuel Calotă, vicepreşedintele ANPC.

Ordonanţa vizează opt milioane de credite

Pe de altă parte, comunitatea bancară susţine că OUG 50/2010, care transpune în legislaţia naţională normele europene, respectiv Directiva 48/2008, excede atribuţiile acesteia, impunând aplicarea prevederilor atât la creditele aflate în derulare la data apariţiei OUG cât şi la cele cu garanţii imobiliare. „Directiva 48/2008 precizează că prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente la data intrării în vigoare a măsurilor naţionale de punere în aplicare. O altă prevedere inclusă în textul directivei menţionează că acele contracte de credit care au ca obiect acordarea de credite cu garanţii imobiliare ar trebui excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive. Din informaţiile mele, în nicio ţară europeană Directiva 48/2008 nu a fost transpusă în legislaţie cum s-a întamplat în România”, a opinat Gabriela Folcuţ, consilier comunicare în cadrul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Potrivit autorităţilor bancare, OUG 50/2010 vizează aproximativ opt milioane de contracte de credit cu o valoare totală de aproximativ 24 miliarde euro. „Neclaritatea unor prevederi ale ordonanţei legată de modul de calcul al dobânzilor la contractele aflate în derulare şi interzicerea practicării unor comisioane care erau incluse în contractele încheiate deja între clienţi şi bănci, de exemplu comisionul de risc, au creat aşteptări clienţilor în ceea ce priveşte nivelul costurilor pentru care,de altfel, şi-au dat acordul în momentul semnării contractelor de credit. Intervenţia prin măsuri administrative asupra nivelului costurilor prevăzute în contractele deja încheiate este o limitare a concurenţei”, apreciază oficialii Asociaţiei Române a Băncilor.

Amendamente atacate la Curtea Constituţională

Legea de aprobare a Ordonanţei 50/2010 este, actualmente, în dezbateri la Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor, aceasta fiind cameră decizională. ARB susţine că a solicitat anumite completări şi clarificări în aplicarea prevederilor OUG 50/2010 în ceea ce priveşte modul de calcul al dobânzii prin raportarea la un indice de referinţă variabil, precum ROBOR, EURIBOR sau LIBOR, la care se adaugă marja băncii. „Implicaţiile de natură financiară la nivelul economiei româneşti sunt mari în situaţia în care anumite prevederi ale OUG 50/2010 nu sunt modificate şi completate. Impactul nu se va resimţi doar la nivelul sistemului bancar ci şi asupra veniturilor bugetului de stat”, au conchis reprezentanţii ARB.

OUG 50/2010 urma să intre în dezbatere pe articole pe 26 octombrie în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. Preşedintele comisiei, deputatul PSD Viorel Ştefan, a precizat că va solicita Consiliului Fiscal o opinie privind impactul bugetar al Ordonanţei pentru următorii cinci ani. În urmă cu aproximativ două săptămâni, parlamentarii din Comisia de Politică Economică, Reformă şi Privatizare din Senat au aprobat „în bloc” peste 83 de amendamentele formulate de bănci la adresa OUG 50/2010. „Toate cele 83 de amendamente formulate de bănci vor fi atacate la Curtea Constituţională pe motiv de încălcare a principiului bicameralismului. Potrivit articolului 61 din Constituţie, o lege nu poate fi modifictă substanţial în Camera Deputaţilor care este cameră decizională. Amendamentele aduse de bănci schimbă total sensul legii şi o face ineficientă, în sensul că nu mai are rolul de protejare a consumatorilor. Practic, milioane de români sunt lăsaţi la cheremul băncilor”, a motivat senatorul PDL, Iulian Urban.

Amendamente în discuţie între ANPC, bănci şi parlamentari

– Se interzice perceperea unui comision, tarif, speză bancară sau orice alt cost, în cazul în care consumatorul doreşte refinanţarea sau reeşalonarea/restructurarea creditului;

– Se interzice perceperea unui comision, tarif, speză bancară sau orice alt cost, în cazul în care consumatorul doreşte schimbarea datei de scadenţă a ratelor;

– Comisionul de analiză dosar şi comisionul unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeaşi sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit ( ipotecar/imobiliar, consum/nevoi personale sau card/descoperit de cont). Suma fixă nu se calculează ca procent aplicat la sold;

– Pentru creditele cu dobândă variabilă aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, marja de dobândă va fi stabilită prin scăderea din valoarea dobânzii variabile, de la data încheierii contractului, a valorii indicelui de referinţă de la data încheierii contractului;

– Dobânda penalizatoare se aplică în procent fix la suma ce reprezintă credit restant, nivelul acesteia neputând fi majorat pe perioada de derulare a contractului şi nu poate depăşi dobânda percepută de stat persoanelor fizice pentru întârzieri la neachitarea obligaţiilor fiscale;

– Se interzice introducerea în contractele de credit a clauzelor prin care consumatorul declară că respectivul contract a fost negociat sau banca poate declara scadent anticipat creditul dacă consumatorul nu şi-au plătit ratele la alte împrumuturi;

– În situaţia în care plăţile aferente contractului se efectuează în moneda naţională prin conversia unor sume exprimate în contract în altă valută, banca va utiliza cursul de schimb stabilit de BNR;

– Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat credituul nu poate fi condi”ionat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit num[r de rate;

– Dublarea limitelor minime ale amenzilor: de la 40.000 lei la 80.000 lei, în loc de 10.000 – 80.000 lei, respectiv de la 50.000 lei la 100.000 lei, în loc de 20.000 – 100.000 lei.

Cookies